Am fost cu mașina în România și am scăpat. Nu și de nesimțiți

Romanii iubeau matematica, disciplilna și ordinea. Nimic nu era lăsat la voia întâmplării. Cel puțin în materie de drumuri. De pe foile unui ghid, lăsate pe o masă în muzeul Principia de la Alba Iulia, afli că nimic nu era întâmplător în construcțiile lor. Romanii știau că un soldat poate face într-o zi 12 mii de pași cu armamentul și proviziile necesare. De aceea și localitățile erau așezate în funcție de distanțele astea.

Dar mai era ceva: romanii știau să facă drumuri bune, rezistente, care țin până azi. Unul dintre ele e la Geoagiu, foarte aproape de autostrada care acum se dărâmă. Făceau fundațiile cu asupră de măsură cu o tehnică folosită și azi. Nu știu cum procedau, dar cred că erau mai deștepți și aplicați decât constructorii și politicienii noștri. Am călătorit mai mult ca niciodată în ultima lună în România.  Am văzut țara, am văzut drumurile romane, le-am văzut și pe astea noi și cred că nu i-am depășit la nivel de competență. Ce ar fi de spus:

1. România nu are decât drumuri principale. Cum ieși pe unul secundar sau în afara rutelor mari, rupi mașina. Vezi drumul de la Orăștie la Zlatna sau cel de la Șercaia la Zărnești. Cred că toată lumea are nevoie de civilizație, iar localitățile cu drumuri bune le vezi că au și curățenie sau case mai frumoase.

2. Nu o să vezi două județe care lucrează împreună ca să ducă un drum de la un capăt la altul. Între Orăștie și Zlatna, drumul e bun în Hunedoara și o dramă în momentul în care intri în Alba, ca și cum acolo nu trăiesc oameni. De ce nu s-or fi înțeles cele două județe să ducă treaba la capăt, greu de înțeles. Apropo, drumul este superb, nu-l ocoliți. Situație similară între Vaslui și Galați, prin Cuca.

3. Ministerul Culturii, bănuiesc, are seria aceea de marcaje rutiere maro care sunt utile. Dar ele apar câtă vreme ești la drumul principal. După aceea te doare capul ca să găsești un loc. Nu există semnalizări generale într-un județ să-ți spună ce și cum ai putea să vezi acolo. Oamenii nu-și vând marfa. De exemplu, pe Autostrada Soarelui nu există nici un semn că de acolo ai putea ajunge și în Deltă.

4. Autoritățile județene și cele locale par de pe lumi diferite. De exemplu, celor din Deltă le trebuie parcări în Tulcea. Ziceți voi că știți vreuna care să fie semnalizată de la intrarea în oraș? Ar fi o mână de ajutor utilă pentru toți cei care merg acolo. Celor de la Prislop, le-ar trebui două-trei parcări uriașe care să preia traficul de acolo. M-ar mira ca primăria din Silvașu să facă așa o investiție.

5. Benzina în localitățile mici nu e o afacere sigură. Am pus benzină de 95 de la un Petrom din Hațeg și apoi am văzut că mașina trage din ce în ce mai greu. De abia am așteptat să golesc rezervorul.

6. Autostrada de la Sebeș la Sibiu te scutește de o grămadă de efort, chit că stă acum să pice. Mi-aduc aminte cum mergeam înainte în coloană prin Sebeș și-mi dau seama că poți răsufla. E adevărat, acum sunt numeroase porțiuni în care se merge pe o bandă. Sper să fie și ceva dosare penale în zonă. Lipsa autostrăzii se vede rău între Brașov și Sibiu, unde în Făgaraș se intră printr-o coadă de trei kilometri.

7. Parcă nu mai sunt atât de mulți nebuni pe stradă. Sau nu sunt atât de mulți ca în partea sudică a țării. Nu am văzut decât o singură depășire tembelă, făcută de un puști lângă Făgăraș. Excepție face o mașină a ANAF-ului despre care o să scriu repede.

8. Nu sunt nebuni, dar în continuare e plin de nesimțiți. În zonele cu lucrări semaforizate, jumătate din mașini nu au oprit la stop. Am rămas pur și simplu cu gura căscată. Culmea, cei de București erau cei mai cuminți. Pe vreo doi, care veneau din față, i-am ridicat pe taluz și tot ei erau cu gură mare.

9. Nu am dat de radare. Eu merg tot timpul cu detector, dar nu am văzut decât o situație cu un radar mobil. Nu știu dacă poliția s-a mai potolit sau era toată plecată spre litoral.

10. Cei de la benzinării și-au dat seama că parte din afacerea lor ține de cât de curată e buda. Drept urmare, nu am văzut lucruri dramatice. E adevărat că am oprit doar pe la firmele mari.

foto: alinka

 

 

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

2 comentarii la Am fost cu mașina în România și am scăpat. Nu și de nesimțiți

  1. laurentiucat spune:

    ma bucur ca ati vazut si alta romanie decat cea pe care o stiati din bucuresti. va mai ramane romania rurala, romania zonelor defavorizate, cea a ghetourilor tiganesti si care or mai fi…

  2. Cristi spune:

    Cataline, nu le ai apucat la tine in judet… sa vezi vitejie pe ei acolo.. la radare ma refer.. cele de pe MCV uri cum li se zice.. la japca stau.. mai mult aici ca nicaieri, parca…si am sau avem kilometri destui.. intimplator, aproape pe unde ai mers anul asta am mers si eu dar in sens invers.. si se vede ca . probabil, din foame cu foame se iese..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!