România merge din nou la Campionatul Mondial de handbal feminin, după dubla cu Serbia, încă deținătoarea medaliei de argint. Am pierdut ieri, dar în tur fetele câștigaseră la șase goluri. Suntem singura echipă care a mers la fiecare ediție de mondiale și europene în istoria acestui sport. Și asta e formidabil. Nu o să zăbovesc asupra chestiunilor sportive, am confrați chiar pricepuți.

O să vă spun însă bucuriile mele după acest meci. Ieri naționala de fotbal a României a făcut un joc cu gust sălciu care a atras toate privirile și comentariile. Un amestec de lehamite cu prea plin de sine, cum rar ți-e dat să vezi. În același timp, în România, vă dau eu vestea asta, are loc Campionatul European de Baschet Feminin. Știți unde se joacă și cine este în grupa României? Nici eu.

Dar ieri la Cluj, meciul dintre România și Serbia s-a jucat cu sala plină. S-au vândut peste 7 mii de bilete. Lumea a cântat, a aplaudat și a trăit la intensitate maximă, chiar și atunci când am fost conduși cu 5 goluri. Sute de daci și-au făcut apariția în tribună, căciulile lansate la Trofeul Carpați au reapărut, alături de mai noile eșarfe cu lupul dacic. Iar la sfârșit, Angela Ciuciulin-Pop și oamenii ei le-au învelit în steagul uriaș pe fete.

Cel mai mult mi-a plăcut însă reîntâlnirea dintre Cristina Neagu și Silviu, tânărul nevăzător care vede meciurile ca nimeni altul. Cristina i-a oferit un autograf și o fotografie 3D, astfel încât Silviu să o poată vedea ca noi toți, tot timpul.

Altminteri, oamenii de la Asociația Derzelas au fost din nou prezenți cu mic și mare. În România, care de cele mai multe ori te înfioară și te dă înapoi, ei sunt o parte din speranță. Ca și cei pe care i-am văzut în sală. Românii au o dragoste imensă de dăruit. Au nevoie de povești, de exemple, de lucruri în care să creadă. Și apoi să le spună mai departe. Nu prea mai au însă cum și de ce. Naționala de fete, cu toată inconstanța ei, este însă un lucru stabil. Fetele astea reușesc mereu să se afle cumva în top sau aproape de el. Și te poți bizui pe ele.

Poveștile nu se spun însă niciodată singure. De asta e nevoie de Alexandru Dedu, Narcisa Lecușanu, Lorand Balint, Dan Arnăutu, Adrian Dumitrescu și, pe lângă ei, toți oamenii din Cluj care au realizat un eveniment super-profesionist. Și, da, e nevoie de Gyuri Pascu, care pe lângă faptul că știe tot handbalul pe de rost, are talentul să ridice toată sala în picioare! Mulțumim!

P.S. Pentru că Vladimir nu putea să lipsească din treaba asta, vă rog uitați-vă la film în partea stângă și aflați cine făcea photo-bomb la fotografia oficială.