V-am spus acum ceva vreme istoria cu Harry Potter. Cum m-am apucat eu să-l citesc cu voce tare ca să-l conving pe Vladimir. Și că lui i-a plăcut  doar cât am citit eu. După care a făcut tot posibilul să nu mai reia cartea cu pricina. În rest, mă scoate din minți că citește cu o plăcere uriașă  toate romanele din seria cu ”Puștiul” sau altele asemănătoare. Și le citește cu o viteză care mă lasă cu gura căscată. Câte una pe zi. Citește în pauză la școală, chiar. Ba, mai mult, vrea să ne împărtășească toate fazele bune din ele și râde de se prăpădește.

Dar seria ”Puștiului” s-a cam terminat și a trebuit să se întoarcă la literatura ”grea”, adică Harry Potter. Are 20 de pagini pe zi dacă vrea să-și primească electronicele. Una fără alta nu se poate. Ieri de dimineață, fiind vacanță, a stat sub ochii mei. I-am pus cartea în mână și am discutat mult cu el despre cât de important este să citești.

Dar ce să vezi. Ieri pe la 6, mă sună Alina. Eu înfundat într-ale mele: Udrea, Coldea, SRI, DNA, știți voi, le-am tot scris aici.  Alina, emoționată de-a binelea. La început am crezut că s-a întâmplat ceva nasol. Avea, așa, un nod în gât. Doar că era de bucurie. ”Vladimir citește. A venit la mine și m-a luat în brațe. Mi-a spus: mama, lasă-mă să citesc în plus, cartea asta este minunată. Îmi place foarte mult nu-mi mai vine să mă desprind de ea.”

Ei bine, așa veste m-a dat peste cap. De dimineață fuseseră ceva lupte pe tema cărții. E clar că-i place, dar operațiunea cititului în sine e cea care îl încurcă. Dar am rămas cu o bucurie în suflet. Vezi, dacă ești stăruitor și-i explici copilului la un moment dat se va produce un declic. Și de aici încolo am avut o seară foarte bună.

Noaptea când a ajuns acasă a fost primul lucru pe care l-am avut în cap. ”Ei, cât a citit? A terminat?” Iar Alina  a început să râdă. ”N-a citit nimic”. ” Păi, cum? Nu ziceai că a venit la tine….” ”Aiurea. Din urma lui a venit Alex (cumnată-meu) care îl bătea la cap să-și facă temele de vacanță la engleză. Are mult de scris. Așa a hotărât că mai bine se fofilează citind și făcându-ne nouă o bucurie. ” N-am ce zice nici pe mine nu mă dădeau temele afară din casă. Și aș fi făcut orice să o trag pe cosor, inclusiv să citesc. Nici măcar nu prea îmi vine să-l cert. Deși știe bine teoria cu ”întâi muncim și apoi ne distrăm”

Problema în sine rămâne și cred că am început să o detectez. Dar nu cu ajutorul cărților, ci al filmelor și desenelor. Și totul pleacă de la întrebarea :”când începe acțiunea?” Copiii din generația lor nu mai au răbdare să asiste la contrucția unui scenariu. Totul trebuie să vină deodată. Și e posibil să fi găsit un leac la toată treaba asta. Vi-l povestesc în vreo două zile.

(ilustrație shutterstock)