Puțini și foarte bolnavi

Aseară, după știrea cu scăderea demografică dramatică din ultimii ani, m-am întâlnit cu ministrul sănătății Nicolae Bănicioiu. Un ministru atipic. Își petrece multe seri mergând incognito prin spitalele bucureștene și văzând cum funcționează sistemul în mod direct. ”De Crăciun, am stat trei ore într-unul din centrele de infarct (infarcturile sunt dirijate de ambulanță în câteva spitale precis determinate). În cele trei ore au fost 17 solicitări de infarct. 17. ”

De altfel, România e printre puținele țări europene care semnalează infarcturi la vârste fragede: 18-19 sau 23 ani. Dar asta nu e tot. Date oficiale și ale asociațiilor de pacienți mai spun câte ceva. Aproximativ 600 de mii de români sunt infectați cu virusul hepatitei C. Dacă pui și hepatita B, sunt statistici care dau și două milioane de infectări. Adică e epidemie. Cel mai frecvent se ia prin transfuzii, intervenții la stomatolog, sex sau chiar la manichiură.

În privința cancerului, asociațiile de specialitate avansează până la 500 de mii de bolnavi. La CNAS sunt în evidență aproximativ 110 mii.

Mie, cifrele astea mi se par înfiorătoare. Stăm mult mai prost și decât alte state europene. Nimeni nu poate spune cu exactitate dacă avem o genă proastă sau pur și simplu nu ne purtăm de grijă. Sau poate suntem mai stresați decât alții. Nu știu să trag o concluzie la povestea asta. Pot să spun doar că în țara asta singurii care vă puteți purta de grijă sunteți voi. Ceea ce ar trebui deja să faceți.

 

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!