Niciun profet, nicio religie și nici o ofensă nu pot justifica nemerniciile făcute miercuri la Paris. Atentatul comis în numele Profetului are o semnificație mult mai profundă decât moartea violentă a jurnaiștilor. Și iertați-mă când spun acest lucru neomenesc. Mârșăvia a fost făcută ca să ne fie frică. Să ne temem atunci când spunem ceva, când suntem ironici sau când râdem de cineva cu autoritate, forță și putere. Oroarea atacă unul dintre pilonii fundamentali ai societății noastre europene: dreptul la liberă exprimare.

Vor să-ți fie frică, să te temi și să renunți. Nu vor să pui în dezbatere, să pui la încercare sau să testezi ideile unora sau altora. Acesta a fost mesajul mizerabil care ni s-a transmis ieri: renunțați la dreptul vostru pe care l-ați cucerit în sute și sute de ani.

Iar eu spun că niciun barbar nu poate și nu trebuie să ne ducă înapoi în ignoranță, neștiință și supunere. Ce s-a întâmplat la Charlie Hebdo nu are legătură cu religia. Profetul nu coboară pe pământ să se răzbune. Și nici nu-și trimite cohorte de soldați să lupte cu creioanele. Nu are legătură nici cu sărăcia sau cu alte mecanisme complicate care privesc excluderea. E adevărat, sistemul nostru îi dă afară pe săraci, dar moartea nu va rezolva asta. Același sistem îți dă voie să-ți depășești condiția prin muncă suținută. Dar pentru asta trebuie să faci ceva, nu să te antrenezi cu arme automate.

Nici imigrația nu e o justificare. Europa și-a deschis larg porțile și o va mai face. Dar dacă vii aici și stai o generație, două, trei, trăiește cu noi. Învață să trăiești ca noi. Respectă-ne și învață să râzi chiar de tarele tale.

Și, da, jurnaliștii de la Charlie nu sunt îngeri. Dimpotrivă! Sunt chiar  intoleranța, depășirea crudă a liniilor care ne fac traiul în comun mai bun. Doar că au tras în toată lumea. Și au stabilit un adevăr: un hohot de râs e cea mai dureroasă palmă pe care o poți da cuiva. Dezbaterile, certurile se uită. Niciodată, însă, rușinea unui râs. Cumva de ieri, imaginea lor se va transforma în înger păzitor pentru acest mare drept al nostru: să râzi cu lacrimi de ce crezi că sunt prostiile altora. Merită să-l apărăm.

Fotografia este făcută de Alina.