Cum o să votez la alegerile prezidențiale

Ar trebui să încerc un vot ca într-o țară normală. Un vot rational, bazat pe răspunsul la câteva teme care sunt importante pentru mine si familia mea. Acestea sunt: taxele, economia, autostrăzile, sănătatea, educația, siguranța și justiția. Am ales răspunsurile a trei candidați și când am timp și răbdare o să vorbesc și despre alții. Așadar:

Taxe

Victor Ponta ne anunță că în mandatul său cota unică va dispărea pentru persoanele fizice. Iată fraza mai jos.

Creştere competitivitate (intrare în Top 15 european şi top 40 mondial), dar şi atractivitate pentru investiţii (în special prin reducerea impozitării muncii şi prin stabilizarea legislaţiei fiscale – menţinerea cotei unice în zona agenţilor economici, reducerea numărului de taxe şi a birocraţiei fiscale)

Klaus Iohannis spune că o va menține:

Cota unică este soluția justă, corectă și care a dat rezultate în economia românească. a nu face discriminare, prin politici care dau avantaje unora și dezavantaje altora, a nu stabili taxe și impozite pentru anumite grupuri de persoane, iar subvenții pentru altele.

Elena Udrea  nu are nicio mențiune în program care să te ajute să înțelegi ce fel de taxe își dorește în România.

Așadar, dacă cei doi vor merge în turul doi va fi o opțiune între clasa mijlocie și cei care sunt mai săraci. Mi-ar fi plăcut însă ca Victor Ponta să spună exact până la cât să meargă noua cota de impozitare. Măcar să știe lumea la ce să se aștepte.

Economie

Victor Ponta are câteva idei interesante

Intrare în Zona Euro în următorii 5 ani

Independenţa energetică totală în următorii 5 ani şi ocuparea poziției de lider energetic regional

Crearea de noi locuri de muncă pentru tineri (scădere şomaj în zona tinerilor; stimulare angajare – plan naţional de angajare tineri)

Klaus Iohannis

Cea mai importantă probă este aderarea României la zona euro, care trebuie să însemne, pentru anii următori, o adevărată ancoră pentru disciplinarea politicilor economice, pentru predictibilitate și accelerarea creșterii economice.

Elena Udrea

Finanţarea sectorului IMM este considerată prioritară, fiind sectorul cel mai important al economiei. Mecanismul pe care îl voi implementa este acela de a crea locuri de muncă prin investiţiile guvernamentale.

Eu unul nu sunt de acord cu intrarea în zona euro. Știu că asta te ajută în situații de criză globală, dar va produce o sărăcire atroce în țara asta. Gândiți-vă că vor fi pensii de 100 de euro.  Cât despre planul național care să aducă locuri de muncă tinerilor… Dacă știau cum, o făceau până acum. Ideea cu trezirea IMM-urilor da întotdeauna bine în program.

Autostrăzi

Victor Ponta suflă și în iaurt și nu dă nimic concret. Doar vrea să fie bine:

Marile proiecte de investiţii în infrastructură (autostrăzi în special) vor fi continuate.

Klaus Iohannis nu este nici el mai clar:

Construirea principalelor axe de autostrăzi ale României și o etapizare a acestora; kilometrii de autostradă nu rămân pe hârtie, ci sunt  construiți.

Elena Udrea

Vă vine a crede sau nu, Elena Udrea are o singură mențiune și aceea la nivel general.

Ca idee, niciunul dintre ei nu vrea să-și asume chestiunea asta concretă pentru România. Fiecare dintre tabere a trecut pe acolo și acum marchează incapacitatea patentată a politicienilor români de a rezolva treaba asta.

Sănătate

Victor Ponta își anunță aici de fapt programul de premier. Și accentuează pe câteva dintre lucrurile pe care le-a numit nedreptățile regimului Băsescu

– Continuarea redeschiderii spitalelor şi construirea noilor spitale

– Creşterea veniturilor medicilor tineri, în cadrul strategiei de atragere de resurse medicale în ţară (+10% în următoarele 6 luni, în două tranşe)

– Finanţarea suplimentară a marilor proiecte din Sănătate (reducerea mortalităţii generate de boli pentru care, până acum, nu a existat finanţare de la stat)

Klaus iohannis

Prioritatea pentru sănătate să fie concretizată prin alocarea a 6% din PIB, indiferent de componența politică a cabinetului sau de configurația Parlamentului. În paralel, voi susține crearea unui Plan de investiții și achiziții.

Elena Udrea e și mai clară. Proiectul PDL și al președintelui e neîndeplinit, lucrurile au rămas nerezolvate.

Reforma Sănătăţii a rămas la mijlocul drumului, deşi a fost elaborată o lege potrivită, care permitea intrarea în sistemul de sănătate al competiţiei private şi al fodurilor private de asigurări de sănătate.

Greu de spus dacă vreo unul din ei chiar își propune să schimbe ceva sau își face o prioritate din chestiunea asta. Ponta mi-a părut mai la obiect, Iohannis parcă mai argumentat.

Școală

Victor Ponta

Pact privind creşterea finanţării în Educaţie – o şcoală incluzivă, conectată la piaţa muncii, o şcoală care să răspundă nevoilor societăţii contemporane, care să fie accesibilă tuturor şi care să ofere oportunităţi şi şanse de auto-realizare personală şi profesională oricărui tânăr.

Klaus iohannis

Un segment preuniversitar suficient de consistent, dar nu bazat exclusiv pe acumulare de informații, ci pe o formulă duală care îmbină în mod creativ teoria cu practica și care oferă opțiuni diferite de ieșire în funcție de abilități și competențe.

Elena Udrea

Mobilitatea, limbile străine şi creativitatea vor trebui încurajate în lumea profesională, precum şi în sistemul de învăţământ, mai mult decât până acum. 

Aici, suntem doar pe tărâmul vorbelor. Trebuie să citiți tot programul să vă dați seama unde bat. Niciunul nu a propus vreo mărire de salariu. Pactul propus de Ponta este o necesitate, dar ce să vezi, nimeni nu îl va respecta, chiar de se va semna.

Siguranță

Victor Ponta o rezolvă scurt și corespunzător

Finanţarea corespunzătoare a Armatei şi a celorlalte structuri ale statului cu rol central în sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

Iar Klaus Iohannis introduce termenul de consistent

Eforturile de a întări, pe zona noastră, instituţiile cu semnificaţie de securitate naţională, un buget mai consistent al apărării, o armată mai puternică, servicii speciale cât se poate de puternice, pe deplin scoase din jocul politic partizan.

Elena Udrea continuă programul Băsescu la Marea Neagră.

România îşi propune să-şi apere interesele în Regiunea Extinsă a Mării Negre, în Balcanii de Vest şi îşi asumă un rol de nişă, în cooperare cu partenerii şi aliaţii săi, în Orientul Mijlociu şi Nordul Africii. 

Fiți atenți și la această frază.

Astfel, relaţia cu Federaţia Rusă trebuie reconstruită cu ingeniozitate, în consultare permanentă cu aliaţii şi partenerii noştri, fără gesturi şi angajamente ce pot afecta eşafodajul de securitate al României.

Așteptăm și soluția ingenioasă, nu știu de ce o ține secretă.

Să nu ne batem capul cu cifre, zic sau cu idei concrete privind zona asta. Trebuie spus însă că aici Elena Udrea are un plus pentru că inventariază situațiile din zonă și le dă un răspuns. Altminteri, chiar mi-a făcut impresia că Udrea își concentrează programul în zona asta.

Justiție

Victor Ponta le promite alegătorilor săi și taberei anti-Băsescu că lucrurile vor merge până la capăt, orice înseamnă asta. În rest, așteptările standard.

– Nimeni nu mai poate fi deasupra legii – toate anchetele începute cu privire la neregulile din ultimii 10 ani trebuie să fie finalizate cu răspunsuri din partea instituţiilor statului.

Klaus Iohannis folosește momentul pentru a se diferenția de PSD. Adică noi și facem, nu doar spunem. Și anunță clar că nu grațiază la corupție

Tema independenţei justiţiei ne diferenţiază astăzi de stânga politică. În vreme ce stânga doar afirmă acest principiu, parlamentarii săi votând în mod constant şi necondiţionat pentru menţinerea imunităţii celor urmăriţi penal, dreapta se poziţionează în mod clar în sensul susţinerii demersurilor justiţiei.  Nu voi grația persoane condamnate pentru infracțiunea de corupție.

Elena Udrea menține sistemul actual

În calitate de nou Preşedinte al României, voi continua apărarea independenţei justiţiei în faţa atacurilor politicului, în special a celor care îşi propun să ia sub control politic parchetul general, DNA, DIICOT şi instanţele de judecată. Optez, de asemenea, pentru aplicarea procedurii „confiscării extinse”.

Și acum ar trebui să vă anunt optiunea mea. Sincer nu știu. Și nu știu dacă va fi dintre cei trei. O să citesc toate programele. Una peste alta văd că ne aflăm într-o beție a cuvintelor. Și că, în afara unor excepții de le numeri pe degete, nimeni nu-și asumă nimic concret. Ba, se umblă mult și la coarda emoțională, probabil decisivă.

Una peste alta , nu o să votez ca într-o țară normală, doar pe baza celor scrise. Îmi voi folosi tot backgroundul pentru decizia asta dificilă.

Cele trei programe sunt aici, aici și aici.

 

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

2 comentarii la Cum o să votez la alegerile prezidențiale

  1. Dan spune:

    Indiferent de cine va iesi presedinte, sunt curios daca macar 1% din ce au ‘promis’ vor realiza

  2. bogdan spune:

    la noi din pacate responsabilitatea politicienilor fata de promisiuni e 0, le fel de adevarat cum toleranta alegatorilor fata de iresponsabilitatea politicienilor e maxima. ca s-o spunem mai direct, pe romaneste, la fiecare scrutin, in linii mari, s-a-ntalnit hotu’ cu prostu’.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!