Uitați-vă la stâlpii de mai jos

Stau așa de doi ani. Nicio exagerare. Sunt pe un drum în estul țării, la granița cu Moldova, pe care ai mei trec destul de des. De asta știu că stau așa de doi ani. De atunci nimeni nu s-a obosit să-i ridice. Nici firma în proprietatea căreia este. Nici cei de la drumuri, stâlpii căzând pe un drum național, totuși. Dar nici pe oameni și nici pe primarul de acolo nu i-a deranjat. Nu e chiar la pământ, se descurcă ei. Sunt probleme mai mari. Un drumeț a avut grijă să le pună două cârpe în vârf să-l vadă totuși mașinile. Măcar ziua, că noaptea…Asta-i viața, scapă cine poate.

Starea asta de lehamite a deveni un simbol național. Cine are treabă nu și-o face, cine ar putea da sancțiuni i se rupe, iar cetățenii-s preocupați de multe alte lucrușoare zilnice ca să mai vadă că le cade țara în cap. Fiecare e cu a mă-sii, fără să vadă că stâlpii ăia, odată rupți, îi lasă pe toți fără telefon, curent sau ce-or mai duce ei. Doar dacă moare cineva o să fie un scandal. Esența individualismului, cea mai profundă caracteristică națională.

Alte fotografii deștepte aici.