Știu, sună vulgar, neplăcut, pare că are și un aspect penal sau că e ceva imoral. Dar e schimbarea cea mai profundă pe care o poți aduce în spitalele din România. Pentru că altfel toți marii specialiști vor pleca, treptat. Anunțul a fost făcut miercuri la Ultima Oră:
La ce se referă Nicolae Bănicioiu
În țările numite sau în Israel, de exemplu, se percepe o coplată generoasă. Termenul e deja urât în România, dar asta e. Atenție, întreaga discuție excludere cazurile de urgență, acolo unde asiatența este gratuită și obligatorie. Iată și posibile situații în care se percepe:
1. Vrei să urci mai sus pe listele de așteptare.
2. Vrei să fii văzut de un profesor sau cel mai înalt specialist în disciplina respectivă. În Austria, această plată se face la cabinetul medicului din interiorul spitalului de stat. Banii se duc la el și sunt fiscalizați. Tehnic asta se întâmplă și în România, doar că oamenii se duc la clinicile private. De unde cazurile grele pleacă apoi pentru tratament în spitale pe CAS.
3. Vrei o tehnologie superioară celei oferite de pachetul de sănătate.
Evident că pentru asta trebuie să existe casierie în spital, iar medicii trebuie să aibă și un chitanțier. Sunt și foarte multe necunoscute în afacerea asta. Există o limită maximală de preț? Cine o stabilește? Cât merge la medic și cât merge la spital? Plătești sau nu pentru o operație? Cum dai întregii echipe de operație, cum se dă acum? Ce faci cu asistentele sau personalul medical? Și de ce mai plătim asigurare medicală?
Și ar mai fi și un efect uriaș asupra celor fără bani. Ce fel de îngrijire primesc aceștia?
Dar, trebuie să fiți de acord. Umilința reciprocă de acum trebuie să înceteze. Momentele jenante pe care le trăiești în fața celui care face bine. Jena lui când primește pentru că statul nu-i răsplătește valoarea. Enormele șușoteli din spitale privind mercurialul se vor opri și ele. Ca și hăituiala cu poliție și procurori pe la ușile doctorilor care nu s-au înțeles cu pacienții.
Trebuie doar curaj și cap. Și să faci ce au făcut și alții.
Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!
Solutia ideala at fi marirea retributiei personalului medical,pentru ca spagile ar duce la tratarea diferentiata a pacientilor .Si asa cei cu posibilitati materiale limitate sunt dezavantajati dar sa-si permita o spaga e un vis.