Dreptate până la capăt

Când cei 7,4 milioane de români au venit la vot împotriva lui Traian Băsescu probabil că asta și-au dorit: dreptate până la capăt. Adică punct final pentru o putere arogantă și în numeroase cazuri abuzivă. Ieri a reieșit că dreptatea are sensuri diferite. Depinde la care capăt al ei te afli. În mod evident că atunci când strigau de la tribună dreptate până la capăt, onorabilii USL aveau alt tip de dreptate în minte decât cei din fața tribunei.
Așa a rezultat una dintre cele mai mai mari mizerii din istoria Parlamentului român. Și dezamăgiri deopotrivă. Fix la un an de la sosirea lor în Parlament cu cea mai mare majoritate de a avut-o vreodată o formațiune politică.


Eu unul înțeleg astfel că dreptatea se face pentru cei care au apucat să se aleagă, mulţi dintre ei doar cu meritul de a se afla pe listă și culegând sprijinul și speranța a milioane de oameni amăgiți. Și că dreptatea înseamnă să fii anchetat de ai noștri nu de ai lor. De asemenea, dreptate e atunci când ţi se poate schimba cursul procesului pe care îl ai pe rol de la instanțele lor la instanțele noastre. Dreptate e atunci când, așteptând hotărârea judecătorilor, e posibil să nu o mai primești. [citat]Dreptate e aia când ți-ai pus neamurile în cabinet și nu ți se mai întâmplă nimic. Și tot drept trebuie să fie să faci tot ce vrea mușchiul tău în instituția pe care o conduci, dar să nu fii anchetat. Iar dreptatea supremă e atunci când frații tăi vor fi scoși din pușcăriile dictatorului. Ați avut dreptate: chiar e până la capăt!.[/citat]

Drept e că cei din fața tribunei se așteptau să rezolvați problema spitalelor închise. Să le redeschideți și să le faceți civilizate pe alea de mai funcționează. În schimb, ele trec printr-o criză nemaivăzută de 20 de ani. O spun doctorii, nu eu.

Drept e că alegătorii se așteptau să le împuținați și să le micșorați taxele, nu să le puneți unele noi.

Drept e că ar fi vrut ca benzina să fie mai ieftină, nu mai scumpă. Știu, e cea mai ieftină din Europa, dar și România e cea mai săracă. Ca să zic doar o parte din dreptăţile care ar fi trebuit să vă macine, că prea multă lume v-a dat încredere.

La fel de drept e că cei care au venit în serile alea la vot și-au dorit tare-tare mult să nu înlocuiască hoții între ei. S-au trezit însă că deputații schimbă Codul Penal noaptea pe ascuns, ca răufăcătorii care fug de lumina soarelui. Fără să spună nimănui, fără dezbatere, fără să le pese de consecința imediată care se va citi într-un raport e țară. Nu s-au mai gândit la 7,4 milioane de români, ci la ei. Doar la ei. Să scape și să lase în urmă pârjol.

Până acum am scris oamenilor care au votat ca să vadă că sunteți hoți.
Acum vă scriu vouă ca să vedeți că sunteți proști:

Ați reușit în câteva minute să demolați câteva mari idei. În primul rând lumea aflase cu stupoare în ultimele zile că familia Președintelui luase în condiții neclare un credit mare cât 300 de hectare! Un milion de euro într-o țară în care se trăiește uneori cu mai puţin de 100 euro pe lună. Într-o țară în care băncile dau credite doar după ce te caută și la neamuri. Un subiect care îi scârbise și îndârjise pe români, sensibili la cum se pot face averi în sărăcie. Tipul de greșeală care poate încheia o carieră politică. Iar documentele de abia încep să se adune.
Demersul vostru din Parlament tocmai a devenit necredibil. Fiecare document care va veni de acolo va fi taxat ca venind de la infractori. Ați îngropat comisia Nana.
L-ați scos pe Traian Băsescu din corzi. Tocmai i-ați dat o gură imensă de aer. Era finalul-finalului și voi tocmai ați confirmat tot ceea ce el a spus vreodată despre această putere. Uitați-vă în ziare. De multă vreme Președintele nu a mai cules atâta aprobare. N-o fi el ușă de biserică, dar e singurul care mai vorbește, așa or să spună oamenii.
[citat]În fine, aţi compromis cea mai valoroasă idee pe care ați lansat-o, şi anume că Parlamentul este organismul legitim și democratic cel mai important în statul român. Ați avut din nou dreptate: acum când l-ați făcut de neatins.[/citat]

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!