Cu 33 de ani în urmă, România era cutremurată de imaginile din lagărele de copii. Cighid, Sighet sau chiar București sunt tot atâtea locuri unde copii abandonați sau bolnavi au murit sau au fost distruși iremediabil. 

Imaginile de atunci ne-au îngrozit, dar nu au surprins chiar pe toată lumea. Fără media liberă, transferul informațiilor a fost preluat de rețelele umane și este imposibil să nu se fi știut în multe  familii despre situația din orfelinate.

Atunci, însă, la apariția acelor imagini, în loc de concluzie ne-am oferit o scuză bună: de vină era comunismul. Nu oamenii, ci partidul și tovarășii săi. Și cu această scuză, am crezut c-am rezolvat chestiunea. 

Dar, acum, 33 de ani mai târziu, ce scuză avem? În capitalism și cu mult mai multă minte, dar și cu resurse incomparabile față de comunism, cum am ajuns să ne abandonăm semenii?

Există două explicații aici 

Clasa politică din vechile partide, PSD și PNL, nu se deosebește prea tare de clasa politică comunistă. Ea nu este tradițională, democratică, reprezentantă a cetățenilor și îndatoritoare față de aceștia. De fapt, accesul în politică de tip PSD și PNL este motivat de același țel ca și în Partidul Comunist: accesul la resurse și capacitatea de a trăi mai bine. 

Nu sunt mari diferențe între aparatul de partid și de stat din 1989 și aparatul administrativ al României de azi. Funcția nu este instituționalizată, nu-și caută menirea în rezolvarea unor situații, ci doar în raport cu șeful de partid. Numirea în funcție este legată de partid, responsabilitatea este față de partid. Iar accesul în funcție dă putere față de cei mai slabi. 

Administrația din Voluntari este o administrație comunistă clasică. Incapabilă să rezolve probleme punctuale care-i sunt sesizate, opacă la relația cu cetățenii și care răspunde doar la comenzile șefilor. S-a schimbat doar puterea financiară și faptul că avem telefoane mobile.

Însăși reacția lui Florentin Pandele este una de tip comunist. ”Nu am știut. Nu mi-a spus secretara.” Este ceva ce în anii 90 auzeai des de la fruntașii comuniști. ”Nu știam, domnule, că nu e mâncare și căldură!” Se inventase și o scuză pentru Ceaușescu: ”De unde să știe el ce e în țară? Îl păcăleau ăștia.” Mi-a adus aminte de Postelnicu cu ”Am fost un dobitoc.”

Adevărul documentat de jurnaliștii Bianca Albu și Ovidiu Vanghele, este că toată primăria știa. La fel și ministerul, funcționarii, poliția și toate pilele. Știau din plângeri, din controale. Și începând din februarie știau din presă. Iar dacă doamna Firea și domnul Pandele nu știau nici atunci, atunci chiar trebuie să ne lase pe motive de incompetență.  

Doar că, dacă ar fi răspuns la așa ceva, își pierdeau menirea de comuniști. Ar fi trebuit să facă ceva și pentru oameni. Or, se știe, partidul doar îi conduce pe oameni. Care partid? În speță PSD, care, dacă vrea să-și mai păstreze un pic din demnitate, ar trebui să-și dea mincinoșii  afară din funcție. 

A doua explicație este mai complicată și mai neplăcută pentru noi toți 

Suntem o societate lipsită de empatie. Cei mai mulți o acordăm în familia noastră și în rândurile celor apropiați. Să nu vă mire că paznicii lagărelor naziste de la Voluntari au grijă nemărginită de proprii bunici, părinți sau vecini în dificultate. 

Tot cu ei poți deschide o portiță de acces la resursele sistemului. Câtă vreme te ploconești sau te acceptă. Dacă ești din afara cercului ești abandonat sau te supui prin șpagă. De fapt, acest sistem duce și la un tip de piramidă medievală. Dacă ai acces la resurse ești un pic mai sus. Iar în acest lanț trofic, bătrânii sunt ultimii. Cei mai îndepărtați, cei mai fără putere, cei mai păcăliți, cei mai călcați în picioare. 

Asta ne arată că societatea noastră nu a progresat mult în ultimii 30 de ani în privința fundamentelor și moravurilor sale. De asta organizații precum ale Georgianei Pascu deranjează atât de mult. Pentru că lovesc și pun la îndoială modul de funcționare al lumii pe care acești oameni îl înțeleg. 

De asemenea, nu uitați că, la salariile pe care statul le dă în asistență socială, aici nu vin niște lumini. Dimpotrivă, de multe ori acced oamenii care văd în asta o îndeletnicire care le poate aduce un venit suplimentar.

Există o soluție la așa ceva? 

Reacția individuală de fiecare dată când vedem răul. Așa cum au procedat vecinii de la azilele groazei, cum au procedat funcționarii care au scris mai departe, cum a făcut CRJ și jurnaliștii. Binele nu se face deodată, ci cu fiecare pas. 

P.S. 

Am discutat cu Radu Paraschivescu despre subiect la Vorbitorincii care apare joi. Radu spune că ceea ce vedem este expresia clară a ”naturii umane”. ”În rău, specia umană este neîntrecută.” Vă invit să vedeți discuția când apare.