Dincolo de faptul că un politician poate strange sau nu 400 de mii de Euro la o nuntă, trebuie să vedem că în acest caz, ca și în altele, avem o lacună legislativă care o să dea mereu bătăi de cap.
La ce trebuie să ne uităm.
George Simion a încasat la nuntă, potrivit propriei declarații, 400 de mii de Euro. Ca o paranteză, fie spus, de remarcat precizia darului, nu mai mult și nici mai puțin.
Dar banii nu sunt în conturile unei bănci, arată declarația de avere. De altfel, acesta este și mesajul lui George Simion către societatea și admiratorii săi. ”Nu avem 400 de mii de Euro în conturi”, spune el. Aparent domnul Simion nu lucrează cu bănci. Continuă spunând că aceștia sunt banii cu care s-au plătit masa și dansul la nunta sa. Adică ar fi fost tanda pe manda între venituri și cheltuieli. Iar dacă nu ieșea suma cu pricina, chiar rămânea dator. Iar de aici trebuie să-l credem pe cuvânt pentru că mi-e greu să cred că vom vedea chitanțe, facturi sau bonuri.
De remarcat și concordanțele dintre declarații. Organizatorii au vorbit de prezența a 12 mii de persoane și un meniu care costă 150 de lei. Respectiv 360 de mii de Euro. Cu cei 12 pe care spune că i-a scos din buzunar plus brânză de 20 de mii de Euro, cadou de la Gigi Becali, iată suma.
Doar că estimări mai realiste arată că la nuntă au fost 5000 de oameni, care iată, este posibil să fi plătit 160 de Euro de cuplu.
Dar problema este în altă parte
Fiind vorba de bani cash, într-o astfel de situație, orice politician poate declara orice. Că i-a cheltuit pe toți, că i-a mâncat, că ține toată suma acasă, sub plapumă.
De fapt, această sumă este ca pisica lui Schrödinger: există și nu există în același timp. De aici încolo, autorul unei declarații și-a constituit o rezervă bani peșin pe care-i poate învârti fără declarații de avere. Poate să încaseze sume în acest cuantum, poate să cheltuie sume în acest cuantum. Sau poate să facă o balanță din ele, cum îi este convenabil.
Atenție, declarația sa că i-a cheltuit pe petrecere nu este opozabilă statului în niciun fel. Doar dacă, la un eventual dosar penal îi este găsită o sumă de bani în casă și atunci ANI sau procurorii ar verifica asta. Dar nu este cazul.
Așadar, din nunți botezuri, cumătrii, oricine din politica românească poate face un rulaj frumușel cu care să trăiască binișor. Cert este că această imposibilitate a legii de a percepe această situație este cunoscută de politicieni. Sunt nenumărate nunți, botezuri, cumătrii unde sutele de mii de Euro curg
Ce concluzie tragem de aici
La fiecare eveniment de genul acesta, când auziți sume care sar de bunul simț, atunci trebuie să aveți semne de întrebare. Este omul acesta într-adevăr onest? Pot contribui prietenii lui la așa dar? Asta câtă vreme statul a renunțat să afle adevărul în această chestiune.
Pe șleau, folosiți calculatorul de nunți și vedeți în funcție de invitați care ar fi cotizația și dacă ajunge pe acolo. E improbabil să se strângă suma asta? Nu este în conturi la bancă? Atunci politicianul nu este ce trebuie.
Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!