Câteva lucruri pe care le avem de făcut în viitor

Nu știm când va veni pacea. Sau ce formă va avea. Ce știm cert este că viitorul va fi diferit de ce am trăit în ultimii 30 de ani. Vom fi o țară în preajma unei puteri care are ca doctrină extinderea și controlul unor spații limitrofe.

Vom fi părtași la războaie hibride și economice. Și trebuie să luăm în calcul că ar putea apărea și unul cu arme. Asta înseamnă dezvoltarea unor zone pe care nu le-am avut în vedere.

Armată și securitate

Va trebui să cumpărăm arme noi, moderne, și să ridicăm nivelul armatei. Salariile vor trebui să crească, la fel numărul profesioniștilor de acolo. Cumpărăturile de arme noi vor fi cele care vor cântări cel mai mult în buget. Tehnic, va trebui ca, mai tot timpul, să ai o armată la nivelul Ucrainei.

Alăturați aici tehnologie de supraveghere externă și securitate digitală. Va trebui să construiești un sistem de internet care să răspundă la ce are în față. În plus, vei avea nevoie de organisme de control pe zona dezinformării.

Agricultura

Nu știm cum vor funcționa relațiile economice cu Rusia și cât va exporta aceasta către alte țări, mai ales cereale. România are cereale, dar nu are lactate și nici carne îndestulătoare. Vor trebui refăcute producția și lanțurile de aprovizionare cu orientare și către agricultorul român ca să nu fim expuși crizelor.

Vor trebui construite, în sfârșit, depozitele de stat pe care le promitea Traian Băsescu în 2009. Adică mai mult decât ce facem prin programul Primul Siloz. Și, da, ne vor trebui bani europeni pentru irigații. Am ratat tura asta cu PNRR, dar acum nu mai este timp.

Surse noi de energie

România este obligată să-și sporească resursele de gaz proprii, în sensul exploatării lor mai rapide și mai cu folos. Dincolo de ajutorul pe care-l așteptăm din afară.

Va trebui să acceptăm fără mari discuții că avem nevoie de hidrocentrale și, mai ales de centrale nucleare, fie ele și de capacitate mică. Discuția cu mediul cam încetează pentru o perioadă. Sursele de energie verde vor trebui încurajate, dar asta înseamnă noi investiții.

În loc de concluzie

Fiecare guvern va trebui să știe că cine alege să locuiască aici trebuie să primească recompense importante. Trebuie să se trăiască bine în România ca să vrei să-ți crești copiii într-o zonă nesigură. Pe scurt, investițiile străine vor trebui încurajate, iar salariile ar trebui să crească semnificativ.

Pentru asta ai nevoie și de o clasă politică cu mai mult de 12 clase, evident. Așa că aveți grijă ce votați!

Foto

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!