Merită apărată România?

Deunăzi am rostit o întrebare foarte simplă la România în Direct. Ce ai face dacă ai fi ucrainian astăzi? A fost un exercițiu de empatie cu un popor greu încercat.

Generațiile noastre, în această parte de lume nu au cunoscut războiul. Îl știm doar din cărți. Ororile lui sunt o chestiune istorică de la care putem să ne întoarcem capul imediat. Cea mai mare realizare a Europei moderne, în care trăim este că vreme de 80 de ani nu ne-am luptat între noi. Pacea este cel mai de preț lucru pe care l-am avut în acești ani.

Ce faci, însă, când vezi că întreaga presă din Occident este plină cu planurile invaziei? Și când sunt posibile semne ale unei invazii militare. I-ai văzut deja pe cei mai bogați fugind, iar la granița țării tale sunt trupe multe din Rusia. Tu poate ai copii, poate unii ajung la vârsta recrutării. Poate ai copii mici sau poate ești bătrân. Poate nu ai unde merge sau chiar poate ai neamuri mai în vest. Dar ce faci, ce decizie iei pentru tine? Și fără a rosti întrebarea, ea era în subsidiar. Îți aperi țara? Emisiunea este mai jos. Ascultați-o cu atenție!

Dar România merită apărată?

O să vedeți că în 30 de secunde de la lansarea emisiunii, oamenii și-au pus această întrebare pentru România. Ce ai face, de fapt, dacă ar fi la noi război? Iar primele răspunsuri au fost simple.

România nu merită apărată, mi-au spus oamenii. Pentru că e coruptă și nu răsplătește munca onestă a cetățenilor săi. Politicienii săi nu merită să fie apărați. Pentru că de ani buni fură, iar rezultatele lor sunt catastrofale. Pentru că nu avem autostrăzi, spitale și nici administrație. Pentru că nu merită să aperi ceva găunos și putred ca elita politico administrativă a acestei țări. Și probabil nici nu merită să lupți pentru semenii tăi care la o adică te-ar călca în picioare.

Viața mea și a copiilor mei este mai importantă decât ce oferă această țară. Acesta este mesajul.

Și cum să nu le dai dreptate celor care spun asta. Fiecare dintre noi ar putea numi un exemplu în care scârba și lehamitea te-au făcut să te gândești să pleci. De fapt, România nu este apărată nici în momentul în care oamenii aleg să plece. Este mai simplu și mai corect pentru ei.

Dar eu cred că România merită apărată

În primul rând, acceptând altă idee, ar trebui să ne recunoaștem eșecul ca nație sau ca popor. Am fi aici o populație pe un teritoriu. Câtă vreme ne este bine, am locui, apoi, dacă treaba se strică, plecăm. Nu prea cred. În ciuda vociferărilor suntem aici de o bună bucată de vreme.

Bine, avem și varianta să plecăm cu toții zilele următoare dacă tot este atât de prost. Dar nu o facem.

În al doilea rând, patria nu este o pleașcă mare de bunăstare și administrație perfectă pe care o primim de la alții și noi o consumăm. România este un lucru la care toți oamenii onești muncesc zi de zi. Și chiar dacă nu ne-a ieșit cel mai bine, am progresat. Mai lent decât ar fi trebuit, dar am progresat.

România este mai bogată, mai digitalizată și mai așezată decât era acum ani buni. Trăim mai bine, cei mai mulți dintre noi. Nu trăim la fel de bine pe cât am fi putut să o facem, dar progresul nostru este evident.

Și, desigur, că ne confruntăm zilnic cu nedreptate și inegalitate. Dar am învățat să vorbim despre ea și să-i căutăm rezolvare. România se îndreaptă.

Suferim, evident, de boala de a o disprețui, ca și pe cei de lângă noi. Îi învestim cu încredere doar pe cei de care fac parte din cercul nostru, iar restul lumii ne agasează. Dar, în realitate, dacă mergi pas cu pas, o să găsești o sumedenie de oameni de calitate.

România este și familia ta. Și prietenii tăi, și ceva amintiri. Câteva morminte și nenumăratele stări de bine pe care le-ai trăit de-a lungul timpului. Și faptul că cineva te va ajuta și te va înțelege.

Și, dacă mai vreți un argument, îl știți deja. Când ne-au ocupat alții, vreme de 50 de ani, nu ne-a fost mai bine. Un ocupant nu o să-i pedepsească doar pe corupți. El va aduce și mai mult corupție și mai multă inegalitate. Și mai multă prostie laolaltă cu cozi de topor.

Eu am încredere. Cumva, ce avem acum e cea mai bună versiune a noastră față de trecut. Nu cea mai bună posibilă, dar zic că tot am avea mult de pierdut.

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Un comentariu la “Merită apărată România?

  1. Cristian Zet spune:

    „România este și familia ta. Și prietenii tăi, și ceva amintiri. Câteva morminte și nenumăratele stări de bine pe care le-ai trăit de-a lungul timpului. Și faptul că cineva te va ajuta și te va înțelege.”
    Foarte frumos spus! Poate mai putin partea cu ajutatul, adica cei care te vor ajuta sunt de regula parintii si familia. Prietenii? de cele mai multe ori este un termen utopic
    Pe de alta parte daca ne gandim serios, suntem ocupati si acuma, dar de altii si in alt mod, adica economic. Adica avem doar impresia ca suntem liberi si independenti. E o senzatie calduta ca atunci cand ai facut pipi in pantaloni. Cei care ne-au ocupat inainte ne cereau tribut (caram la rusi produse agricole pe degeaba), astia si-l iau singuri. Austriecii si rusii ne exploateaza petrolul si lemnul, nemtii energia, francezii, nemtii si americanii mana de lucru, altii ne construiesc diverse chestii pe bani multi, altii ne vand produsele pe care le fac ei si iau de la noi materie prima bruta, ne-au luat si mana de lucru calificata (de fapt nu ne-au luat-o, ci ne-au imbiat cu salarii mai mari dincolo si unii au plecat de buna voie) , etcDar o fac cu acordul nostru. E o altfel de ocupatie, mai prietenoasa, mai calduta si poate mai periculoasa pe termen lung. Pacat ca ne vindem foarte usor, pacat ca nu avem patriotism, ca nu prea ne pasa de ceea ce avem (mai ales celor ajunsi la conducere).
    Ai dreptate, am progresat, foarte mult. Dar daca ar fi sa tragem linie cat am cheltuit prin tot ce s-a exportat, cred ca bilantul e negativ. Ca n-au veni astia din vest sa ne ajute fara interes. Pana la urma e important ce se vede in buzunarul fiecaruia. Si daca buzunarul nu e gol, atunci suntem multumiti.
    Dar cel mai mult ma inspaimanta prostia din tara asta. Vorba aia: inteligenta are limitele ei! De ceva vreme parca a erupt. Si noi romanii o cultivam cu stoicism prin toate caile posibile: scoala, cultura, media. Un motiv foarte bun sa iti iei talpasita din tara noastra.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!