Am remarcat câteva lucruri similare pe diverse continente în valul V și mă aștept să le văd și la noi. Dar, înainte, un avertisment.
Organizația Mondială a Sănătății a transmis un avertisment potrivit căruia în perioada următoare jumătate dintre locuitorii Europei ar putea fi infectați de noua tulpină Omicron.
OMS spune că, deși tulpina pare mai puțin letală decât variantele anterioare, adevăratul test va avea loc în Europa Centrală și de Est, unde ratele de vaccinare sunt mai mici. Organizația a recomandat guvernelor din țările respective, a noastră printre altele, să folosească fereastra de oportunitate ca să rezolve câteva lucruri.
Propunerile OMS
Capacitate de testare rapidă pentru lucrătorii din sănătate și pentru categoriile vulnerabile. De asemenea, doza booster făcută cât mai repede lucrătorilor medicali și din sectoare esențiale.
OMS transmite guvernului ca măcar în aceste sectoare să existe măști de cea mai înaltă calitate. Raed Arafat a făcut deja un anunț în acest sens, dar a fost luat la mișto sau acuzat de corupție.
Școlile trebuie să fie pregătite de un sistem de învățare care să combine prezența fizică cu prezența online.
Și nu uitați că spre deosebire de alte state, noi nu avem certificat verde decât, așa, la nevoie. Dar dincolo de numărul de îmbolnăviri și morți, sunt câteva lucruri care mi-au atras atenția.
Ce posibile complicații ne aduce valul V
Lipsa lucrătorilor medicali
La ratele de îmbolnăvire actuală, cel mai probabil numărul medicilor din spitale se va reduce. Și al asistentelor. Unii dintre ei vor fi pozitivi și nu vor putea veni la lucru. Se întâmplă deja în Statele Unite, în Australia dar și în țări europene precum Irlanda, Franța sau Anglia.
14 mii de lucrători medicali lipsesc de la serviciu în aceste zile în Irlanda.
Franța a și permis unor lucrători medicali să vină la muncă, chiar dacă au fost testați pozitiv. La fel s-a întâmplat în California. Așadar, marea problemă a lunilor următoare ar putea fi că nu mai are cine să răspundă apelurilor medicale.
Lipsa testelor
Atât în Statele Unite cât și în Australia sunt mari probleme în a găsi teste. Asta din cauză că cererea este brusc foarte mare, iar lanțurile de aprovizionare funcționează cum vă descriu mai jos. Adăugați că și numărul celor care testează este limitat. De asta în Australia s-a așteptat și câte șase zile pentru un rezultat.
Rafturi goale
În Australia și Statele Unite se întâmplă deja acest lucru. Anglia este cel mai bine cunoscut exemplu. Sunt câteva cauze care duc la această situație.
În primul rând este vorba de numărul mare de îmbolnăviri. Din ce în ce mai mulți oameni de pe lanțurile de aprovizionare nu-și mai pot face treaba. Ziarele americane vorbesc de numere importante de muncitori care nu mai apar la lucru.
În zonele nordice adăugați că asta se mai poate întâmpla temporar și din cauza vremii. De asemenea, lanțurile globale de aprovizionare sunt întrerupte. Fie că e vorba de vapoare nedescărcate, de lipsă de șoferi, de lipsă de containere, pur și simplu nu mai putem duce bunurile dintr-un loc într-altul.
În plus, din cauza inflației și a îmbolnăvirilor, multă lume mănâncă acasă și asta înseamnă că-și face provizii, deci este o creștere accelerată a cumpărăturilor. Deși sunt situații punctuale, acestea durează mai mult decât de obicei.
Zboruri anulate
La finalul anului, dar și acum, marile companii aeriene americane au anulat mii de zboruri. Sunt oameni care au rămas în aeroporturi și câte patru-cinci zile din această cauză. Motivul este că foarte mulți angajați s-au îmbolnăvit. United Airlines a dezvăluit că de Crăciun unul din trei angajați ai săi, de la un aeroport major, a anunțat că s-a îmbolnăvit.
Întârzieri masive pentru bunuri de import
China continuă politica de toleranță zero așa că închide toate zonele în care virusul apare. Mai ales că, în curând, va avea și Olimpiada de iarnă. Așadar, producători importanți au anunțat închideri sau întârzieri. Printre ei, divizia de chip-uri de la Samsung, apoi Volkswagen, Nike, Adidas sau Toyota. La criza de chip-uri adăugați și Micron Technology, dar și Apple care are o fabrică ce nu funcționează la capacitate în Shenzen.
Avantajul Uniunii Europene este că are lanțuri mai mici de aprovizionare și că lucrurile esențiale le-am putea găsi în continuare. Dar nu există o certitudine aici. Nici că lucrurile acestea se vor întâmpla, nici că nu vor avea loc. Uniunea Europeană a avut răspunsuri mai bune decât alte părți ale lumii până acum și ar putea să o facă și acum. Așadar, înarmați-vă cu răbdare și calm în următoarele 6-8 săptămâni.
Photo by WeStarMoney from Pexels
Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!