După evenimentele din ultimele 24 de ore, Djokovic transcede lumii sportului. El devine un erou politic, un simbol anti-sistem, dacă vreți, chiar un cavaler al libertății. Nu-mi amintesc de sportivi care să capete o asemenea dimensiune politică.

În anii ’70 Falcao vorbea la mitinguri de sute de mii de persoane și scotea lumea în stradă împotriva unei dictaturi. Recent Colin Kaepernick a pus genunchiul în pământ, iar gestul său a prins rădăcini. Dar niciunul nu a avut capacitatea de a deveni simbolul unei crize dimensiuni planetare. Iar Djokovic este fix în acel punct. Masa critică este pregătită, el doar trebuie să facă gestul de a conduce revoluția. Deocamdată mesajul său a fost rezervat: „mă concentrez doar pe tenis.”

Numai că în arena de la Melbourne, o mare parte din lume nu va mai vedea doar un sportiv, ci un simbol. Pentru mulți va fi un simbol al binelui, dar în egală măsură, pentru alții, va fi un simbol al răului. Fiecare meci pe care-l va juca Djokovic se va transforma într-o bătălie. Într-o confruntare între bine și rău.

De fiecare dată când va câștiga sau va pierde, o parte din planetă va repurta o victorie morală asupra celeilalte. În Djokovic se vor topi o parte dintre umorile noastre. Vacciniști și antivacciniști, liberali și conservatori, progresiști și religioși, cu toții vor privi către eroul sau antieroul lor, după caz. Un jucător de tenis, o țâră altfel decât restul lumii, a reușit să polarizeze asupra sa frustrările pe care le-am acumulat în ultimii doi ani.

Nu o să ne mire pe niciunul dacă în anii următori, Djokovic va fi subiectul unui film. Să vedem doar care tabără îl scrie.

Asta i se va întâmpla lui. Dar societățile noastre cu ce rămân?

Sunt două lucruri fundamentale pentru societățile noastre democratice, în această poveste. Căci noi trebuie să desprindem concluzii pentru lumea care funcționează cu pârghii pe care publicul le poate controla.

Primul este respectul față de regulă. Iar aici ne arată că, în materie de egalitate, cei bogați și puternici, plus marile afaceri sunt ceva mai egale. De la guvernul local, la Australia Open și până la jucător, s-au tras toate sforile ca participarea lui să fie posibilă .

Guvernul local a interpretat greșit o normă administrativă. Australia Open i-a procesat dosarul cu 20 de zile peste limita de sine stabilită. Djokovic ia pe toată lumea în râs cu un certificat COVID emis în zilele în care avea turnee de imagine în Serbia. Asta este chiar un scuipat fie în fața partenerilor de discuții, fie în fața publicului general.

Până și guvernul federal a încălcat regulile, spun judecătorii, când s-a prins că publicul nu va accepta așa ceva. Prea târziu. Așadar, democrația australiană pică un test major.

Al doilea lucru ține de regula în sine. Și de limitarea drepturilor individuale pentru mai binele colectiv. Ce diferență este între Djokovic nevaccinat și un cetățean vaccinat de trei ori, dar despre care astăzi știm că se poate îmbolnăvi? În actele oficiale de la Antipozi scrie „un nevaccinat este mai periculos pentru că poate răspândi boala mai ușor și poate duce la cazuri mai grave.” Desigur, dar în egală măsură, testarea periodică și frecventă a tuturor celor care intră pe o arenă sportivă pare la fel de utilă.

De fapt, aceasta din urmă este dezbaterea pe care o vor purta societățile noastre în anii următori. Boala aceasta este aici să rămână cu noi. Iar noi trebuie să găsim echilibrul între vaccinare și drepturi individuale, fără a prăbuși societățile în care trăim. Cum o facem? Nu știm încă.

Vestea bună este că democrațiile au soluțiile la îndemână. O să dureze enorm de mult, dar avem alegeri, curți juridice, parlamente care răspund la semnale dinspre societate. Și chiar dacă acestea vor fi populiste la un moment dat, evoluția bolii îi va îndrepta în direcția corectă. Pentru că oricât ar țipa unii sau alții sau câți anti-eroi își vor găsi, la un moment dat vor trebui să se păzească.