Testarea elevilor pentru depistarea coronavirusului s-a terminat așa cum a început: fără cap și fără coadă. Lucrurile au fost lăsate la latitudinea nimănui și a tuturor, căci nimeni nu a vrut să-și asume o decizie.

Așadar, hotărârea finală spune că ”școala va decide” dacă are sau nu condiții de testare și dacă acest lucru va fi făcut de cadre medicale, profesori sau părinți. Acesta este anunțul ministrului Cîmpeanu, după câteva zile de haos.

Aici este declarația ministrului, pe larg.

Și un pic de recapitulare. Cu o întârziere de un an, Ministerul Educației a hotărât că se va face testare în școli. Ca să nu mai întâmpine opoziția părinților, ministerul a hotărât ca testele să fie salivare, adică neinvazive.

Hotărârea a stârnit protestele unor profesori care au spus că nu au calitatea și priceperea de a face ei testele. Și că acest lucru trebuie făcut de părinți. Sindicatele au anunțat susținut acest lucru și au spus, pe drept, că nu sunt destule cadre medicale.

La rându-le o parte dintre părinți au spus că testele sunt inutile. Sau că nu va exista verificare pentru rezultate și că nu te poți bizui pe buna credință decât dacă este verificată.

Ministerul Educației a trimis pisica la Ministerul Sănătății, solicitându-i să elaboreze o procedură. Acesta a trimis-o înapoi spunând că nu e treaba lui. Drept urmare, două ministere, profesori, părinți și autorități locale nu au putut să ia o decizie.

Așa că ministerul a dat hotărârea către școli și le-a spus să se spele pe cap cu ea. Fiecare va face după puteri.

Momentul i-a prilejuit o declarație memorabilă lui Cseke Atilla, ministrul interimar al Sănătății, care cred că ne descrie minunat.

Noi, societatea, avem acest sport de fugă de răspundere. Lansăm niște idei, punem presiune, vrem să facem ceva, vrem ca statul să vină să ne rezolve niște lucruri, chestiuni care unele dintre ele sunt legitime, dar atunci când trebuie să pun și eu munca mea, puțină, o jumătate de oră, 5 minute, atunci, nu. Atunci unii nu spun tot, unii fug de această răspundere.

Cseke Atilla

Merită să citiți întreaga declarație

Lipsa de asumare și fuga de răspundere și mai ales refuzul colaborării sunt cele mai puternice rădăcini ale societății românești. Într-o sumedenie de domenii, nu e treaba noastră și așteptăm răspunsuri doar de la stat. Acesta știe să se acopere minunat de hârtii și a făcut o artă din a nu lua o hotărâre, ci din a se face că face ceva.

Când e de făcut curat, de renunțat la mașină, de a nu mai arunca gunoaie sau orice alt gest care implică un serviciu comunitar și o cale mai bună împreună, dăm bir cu fugiții. Le clamăm, dar nu ne suflecăm mânecile. Le cerem sus și tare, dar dacă este nevoie de noi, nu suntem acolo. Ar fi bine să fie statul, părinții, profesorii, doctorii, dar nu noi.

Mi-aduce aminte de refuzul unei învățătoare, auzit la România în Direct, care mi-a spus că nu e treaba ei să facă curat în clasă. Și vorbesc aici de acea minimă curățenie, obligatorie pentru fiecare la biroul său.

Criza pe care o trecem are o particularitate. În ciuda tuturor măsurilor pe care le va lua orice autoritate, boala nu va trece. Nu va trece până când personal nu ne luăm niște măsuri.

De aceea, refuzul ministerului de a da o decizie va duce către un loc din care nu mai ai cum să fugi. Profesori și părinți, consilii de administrație, primari și medici locali se vor uita unii la alții și vor spune: acum ce facem?

Și sunt doar două căi. Se vor certa până vor obosi sau vor hotărî să facă ceva pentru copiii lor. Vor găsi o cale. Căci bănuiesc că bolnavi nu-i vor. Sau?