La cererea unor ascultători ai podcastului Vorbitorincii, reiau aici jurnalul meu de călătorie în Amazon, realizat pentru BBC. Textele sunt scrise în anul 2008, iar de atunci s-a schimbat o lume.
Spectaculoasa confluență Amazon-Rio Negro
Dom Nestor este una dintre cele mai noi ambarcaţiuni de pe Amazon. A fost lansată la apă acum 4 luni şi înaintea noastră au folosit-o cei de la Greenpeace. Are cel mult 20 de metri lungime, două punţi şi o sală de mese, chiar deasupra motoarelor. Asta înseamnă ca masa se ia în grabă, zgomotul fiind destul de puternic.
Cabinele sunt de mici dimensiuni, cu câte două paturi supraetajate. Cu greu avem loc să ne punem rucsacurile. Duşul, şi el de mici dimensiuni, e doar cu apă din Amazon. Deocamdată ne îndemnăm unii pe alţii la experienţa asta, apa având culoarea maro spre negru. De altfel fluviul are aici o culoare gălbuie, de argilă.
Puntea de sus e ocupată de Simon şi Morgan, cei doi tehnicieni care ne însoţesc, cu întreaga lor aparatură de emisie prin satelit. De dimineaţa şi până seara a fost coada la transmisii.
Ne-am înscris şi noi în paradoxul Amazonului. De-o parte şi de alta sunt unele sate care nu au curent electric şi aproape nici un fel de legătură cu lumea de afară, iar noi avem probabil cea mai modernă aparatură de transmisie de date. Cu plată pe măsură. Fiecare mega de informaţie ne costă 5 dolari, aşa că avem restricţii la emailuri.
Una peste alta, după o zi de mers, barca pare a fi perfect adaptată acestui tip de călătorie.
Ape negre, ape galbene
La 40 de minute de mers dinspre Manaus spre Santarém are loc unul dintre cele mai spectaculoase fenomene din întregul Amazon. Este confluenţa lui Rio Negro cu Solimoes, una dintre denumirile braziliene ale fluviului. Rio Negro, cum îi spune şi numele, aduce cu el culoarea neagră. Cauza o reprezintă zecile de copaci sau de buşteni care se află în apă. De asemenea, pe fundul apei se află roci de culoare neagră. Solimoes cară mai multe aluviuni, aşa că apa lui este galbenă.
Cele două râuri au densităţi şi viteze diferite, astfel încât la întâlnire apele lor nu se amestecă. Linia de demarcaţie e foarte clară din cauza culorilor diferite. Şi ţine aproape 18 kilometri, astfel încât mergând spre est ai apă neagră în dreapta şi galbenă în stânga.
A fost singurul loc în care am văzut delfini sărind din apă. Localnicii spun că pentru delfini e un loc bun de prins peştii derutaţi de întâlnirea celor doi curenţi.
Coborând înspre Santarém începem să şi vedem realitatea pe care am invocat-o de zile întregi: efectele agriculturii intensive asupra Amazonului. Pe kilometri întregi pădurea a dispărut, lăsând loc unor lunci cu lăţimi de până la 500 de metri.
Iarba, aşa cum o vedem de la distanţă, pare de un verde proaspăt, ca primăvara în România, şi destul de înaltă. Din loc în loc pasc turme de vite. Dacă ignori pădurea din spate, e un peisaj aproape ca-n câmpia românească.
Căpitanul ne spune că schimbările sunt majore faţă de anii trecuţi. Totul e ras ca în palmă şi în nici un caz Amazonul nu arăta aşa, ne spune. Acolo unde s-a păstrat, pădurea trebuie să pătrundă în apă. Sunt de altfel câteva zone în care copacii sunt până la jumătate în apă. Seamănă cu pădurile de mangrove.
Nu mă aşteptam să văd atât de multe sate. În general sunt grupate pe distanţe mici, astfel încât să poată comunica uşor între ele. Ne-am îndreptat către unul din ele.
Inima Sfântă a lui Isus
Oficial nu-i spune sat, ci comunitate, în acest caz chiar cooperativă: Sagrado Curacao de Jesus. E un loc, la 6 ore de Manaus, în care locuiesc 1000 de oameni şi spre care ne-am îndreptat pentru că are singurul magazin pe o rază de zeci de kilometri.
Magazinul e o baracă de lemn, plină de lucrurile pe care le găseşti în oricare dugheană de la colţul de bloc: cosmetice, conserve, paste, vase de plastic, etc.
Edmoraes Soares e cel care ne primeşte. El şi familia sa deţin magazinul. E născut nu foarte departe dar la Sagrada a venit acum 15 ani. Comunitatea există de acum 40 de ani, când guvernul brazilian a început programul de populare a Amazonului despre care am scris zilele trecute.
”Hotărâm împreună ce avem de făcut. Ne întâlnim şi luăm cele mai bune decizii pentru noi. De aia ne şi numim cooperativă, ne spune.
”Într-adevăr am curăţat locul. Am făcut mai mult spaţiu pentru agricultură şi pentru case. Aici însă n-a fost cu adevărat pădure în adevăratul sens al cuvântului. Era un spaţiu bun de locuit pe care l-am amenajat.”
La Sagrada există un cabinet de dentist, unul medical nu e departe, iar drumurile sunt toate de asfalt, de culoare aproape roşie. Există şi o şcoală cu 500 de copii din patru sate apropiate. Se fac doar 9 clase, iar restul – învăţământ de la distanţă.
Asta arată că e o comunitate puternică, cu venituri destul de mari. Venituri asigurate în special de producţia de cupuacu, o fructă locală cam ca o nucă de cocos. E acoperită cu un puf maroniu, care e aspru dar se şterge foarte repede şi coaja rămâne cam de culoarea unei pere. Se sparge de un scaun, sau de altceva tare. Pulpa e ca unei banane, dar la mijloc e destul de tare şi nu se poate mânca până la capăt. Gustul e bun, acrişor, dar la sfârşit ţi se face gura pungă, cum se spune .
Edmoaraes Soares spune că el şi întreaga sa comunitate sunt îngrijoraţi de schimbările climatice şi de posibilitatea ca o parte din Amazon să scadă. El spune că în ultimii ani au apărut prea multe păşuni. ”S-au mutat din sud către noi”. Primul efect pe care l-au văzut nu ţine însă de secetă, ci de cantitatea mare de apă care vine pe fluviu periodic. Casele de pe mal trebuie mutate cu un sistem de buşteni către locuri mai uscate, altfel se inundă.
Vineri vom fi într-o rezervaţie unde tăierile de copaci au fost blocate de guvern. O să vedem acolo cu ce efect însă.
Că tot veni vorba de Vorbitorincii, îl găsiți mai jos
Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!
