Am văzut asta circulată intens pe net de dimineață.

http://www.youtube.com/watch?v=GWRdHXbTmrs

E mai veche, cred că vreo doi ani. Și e o odă pentru generația ’60, ’70 sau ’80 ca target-ul să fie mai mare. A republicat-o ceva ce se numește San Francisco Times la începutul săptămânii să mai adune ceva click-uri. Și de aici s-a rostogolit. E de fapt ilustrarea unei scrisori și mai vechi care a circulat și în română. Și mai are și Ernu o variantă pe lung. 

Profit de ocazie ca să spun ce n-am apucat atunci. Este o prostie. Cum să fii tu învingător doar că te-ai născut în anii ’60, ’70 sau ’80? Ce lumea se oprește cu tine? Iar lucrurile minunate de atunci, văzute cu atâta drag de autori dispar pentru că, surpriză, lumea progresează. Și are mai multă informație.

După cum urmează:

Nu-mi trimit copilul afară singur pentru că acum sunt mult mai multe mașini care merg în viteză. La mine pe alee trecea una pe oră. Nu erau câini vagabonzi. Și erau foarte mulți copii care se jucau afară singuri. Acum nu e niciunul.

Îi pun cască pentru că acum există și nu vreau să stau cu inima strânsă că se poate lovi. Știu, dintre noi puțini s-au lovit, dar mi-i amintesc clar pe cei care au stat în gips. Și nu vreau să fie al meu unul dintre ei.

Nu-l las să bea băuturi carbogazoase pentru că într-adevăr au tone de zahăr. Și face sport și mișcare destul. Și nu e adevărat că atunci beam tone de sucuri. Nici nu exista ideea că sucurile se țin în casă. Era un moment special când mergeam la cofetărie.

Nu erau procese aberante și nu sunt nici acum în România bănuiesc. Dar ceva mai multă responsabilitate pentru lucrurile pe care le fac unele companii. Când eram de vârsta lui Vladimir, lângă noi s-a deschis un șantier pentru un bloc. Întâi a fost o groapă apoi scheletul blocului. Vă asigur că 2-3 ani cât a durat construcția nu am văzut acolo niciun gard. Singurii care asigurau securitatea erau părinții din zonă care ne interziceau să mergem acolo. Cam de câte ori i-am ascultat? Era un loc ideal de joacă. La început de la fotbal în fundație până la urmăriri prin toate camerele în construcție.

Așa că exercițiul ăsta de auto-admirație pentru generația 70 îmi pare defect. Și copiii de azi au copilărie. Cu mult mai multe lucruri și poate mai puțini prieteni. Dar asta nu înseamnă că ei nu există. Sau că au o copilărie mai proastă decât noi. Totul este să te ocupi de ei. Să meargă la sport, să-l scoți la joacă cu alți copii. Sa nu-l lași musai să trăiască în lumea electronică. Și să nu-i plângi de milă când poți face ceva pentru el. Apropo puneți-le filmul ăsta și vedeți ce reacție o să aibă.

Și nu vă faceți griji că generațiile născute în ’90 nu o să reușească. Ba o să reușească foarte bine. Doar că au nevoie de timp, ca și noi. Unii dintre ei fac deja lucruri senzaționale

Să nu uit! Singurul lucru cu care sunt de acord este că poate bea fără probleme apă de la robinet. Eu unul nu cred că este dăunătoare. Dar, aici intervine Alina și pe ea n-o mai pot convinge.