Bătălia pentru starea de alertă, dată de Parlament și Guvern, cu intervenția CCR, are o semnificație mai profundă decât cine se așează într-o postură electorală mai bună. Este de fapt un test pentru democrația noastră care trebuie să reziste, indiferent de modul în care ne plac sau nu actorii. 

Sesizată de Avocatul Poporului, CCR a decis că limitare unor drepturi cetățenești în România poate fi decisă doar de Parlament nu și de către guvern. Iar acest lucru se poate face doar pe o perioadă limitată. Știu că decizia nu pică bine președintelui și guvernului, dar ea este necesară pentru limpezirea spațiului nostru democratic pe viitor.

De fapt, bătălia care se duce este între pandemie și democrație. Trebuie să admitem că, în România, puterea a fost exercitată în ultimele luni doar de câteva persoane. Putem să le numărăm pe degetele de la o mână: Iohannis, Orban, Vela, Arafat și Tătaru. Asta a fost necesar pentru că era nevoie de decizii rapide. Și putem cădea de acord că fără aceste decizii, În România ar fi putut fi mai rău. 

De asta, multă lume este înclinată să spună că așa este mai bine. Că urgența, criza, pandemia în acest caz, sunt situații care ne dau voie să umblăm la drepturile cetățenești tocmai pentru evitare unor pericole. Întrebarea care se pune este, însă, dacă în locul celor pe care i-am numit s-ar fi aflat echipa guvernamentală a PSD. Tot cu așa ușurință s-ar fi acceptat această soluție? Dacă la 10 august, echipa Dragnea hotăra că în România am ajuns într-un impas așa de mare încât e necesară o stare de urgență?

Desigur că buna credință și istoricul politic al celor care iau astfel de decizii cântărește mult. Iohannis și ai săi nu au în spate un bagaj de decizii lipsite de bună credință, așa acum are PSD-ul. Și nici n-au dat semne că vor să se joace de-a autoritarismul cum visa Dragnea, căruia, probabil, îi plăcea mult de Viktor Orban. Aceste decizii ale CCR se dau însă pe termen lung și pentru a preveni momente de tip Orban

Rațiunea spune că, de vreme ce însuși guvernul și mica celulă de putere au hotărât că situația se îmbunătățește, puterea trebuie să revină în spațiul său democratic. Parlamentul, ne place sau nu, obligă la dezbateri și la ascultarea mai multor argumente. Avem diverse pârghii de control pentru ce se întâmplă acolo, atâta vreme cât bătălia se poartă cu onestitate. 

Iar pentru cei care cred că măsurile mai dure sunt esențiale în această țară, pentru că nu avem un popor ascultător, nu aceasta este soluția. Concentrare puterii în câteva mâini este greșită. Oameni mai puternici nu fac poliția mai eficientă sau legea mai bună. De exemplu, nu am fi asistat la o afirmație de genul că cei care fac achizițiile ar trebui să aibă imunitate, așa cum a spus Arafat. 

Sigur că nu toți cei din Parlament sunt apărătorii democrației. Sub acest scut au făcut de-a lungul anilor treburi mișelești. Dar pentru asta vine și decontul. Și s-a văzut destul de clar că societatea le poate pune frână. 

Concluzia pe care trebuie să o tragem este de altă natură. Democrația nu este negociabilă. Ea este un joc al balanțelor și tocmai asta se întâmplă acum. Ce au de făcut puternicii zilei, în astfel de situații, este să stea la aceeași masă și să găsească soluții comune pentru toți. Soluții care să fie negociate, să nu depășească cadrul legal și să se supună compromisului acceptabil într-o societate democratică.