E o surpriză pentru toată lumea că în plină pandemie avem lupte politice, dar președintele Iohannis a lansat două atacuri violente la adresa PSD în ultimele 24 de ore după acesta încercase câteva dintre șmecheriile obișnuite din Parlament. Ce se întâmplă?
Nu cred să-l fi văzut pe Klaus Iohannis într-un discurs mai violent la adresa PSD decât cel de miercuri la prânz . ”În timp ce noi, eu, Guvernul, celelalte autorități ne luptăm pentru viețile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de această pandemie, PSD, marele PSD, se luptă în birourile secrete din Parlament ca sa dea Ardealul ungurilor.”
După ce ani de zile a suportat campanii în care era numit, ne-român element străin, acuzat de că e de altă religie sau trecut prin oricare alte injurii pentru lipsă de patriotism, doar pentru că este de altă etnie, Domnul Iohannis a prins cel mai potrivit prilej de răspuns. Din neglijență, prostie sau vreun târg politic dubios, PSD a scăpat o lege privind autonomia ținutului secuiesc, legea care a fost adoptată tacit.
Asta e o șmecherie inventată de Adrian Năstase, dar menținută de toate puterile, ca unele acte normative să treacă pe sub radar. Inițial, legea era menită să treacă legislație europeană, dar apoi a devenit o ocazie de târguri politice.
Pentru un partid cu iz profund naționalist, cum fost PSD-ul în ultimii ani, asta fost o greșeală. Din apărători ai românismului verde, ei au devenit aliații UDMR la ruperea țării. Domnul Iohannis doar a taxat cu voioșie și înverșunare toate mizeriile pe care le-a suportat ani de zile.
Și era și un moment prielnic. Discursul de marți, din conferința de presă, a fost presărat cu referiri la PSD. Dese, acestea vizau greaua moștenire lăsată de partidul condus odată de Liviu Dragnea. Iohannis le-a amintit tuturor că din cauza PSD nu avem nici materiale pentru pandemie, dar și visteria goală.
Greaua moștenire e o temă preferată a politicienilor români și o pisică aruncată în curtea vecină de câte ori a venit ocazia. Acum, de exemplu, domnul Iohannis a uitat că partidul său era la guvernare de ceva vreme înainte de pandemie, dar stocuri tot nu am avut.
Și a mai făcut domnul Iohannis o declarație care te face să ridici o sprânceană. ”este cu totul și cu totul altceva decât pe vremea guvernelor pesediste, când eu spuneam una, ei făceau alta și a pierdut România. ” Păi asta este exact democrația și nu ar trebui să ne mirăm de ea, chiar când nu ne convine.
De ce totuși această reînviere a agendei politice? Odată pentru că orice partid aflat la guvernare în mijlocul unei crize pierde în sondaje. E firesc, deși echipa Orban pare că s-a descurcat onorabil în această nenorocire. Dar, al doilea motiv este că PSD rămâne la fel de toxic. Chiar când toată lumea era cu ochii pe pandemie, prin comisia juridică de la cameră era trecută o lege care le dădea voie aleșilor locali incompatibili, peste 1000, să mai poată candida o dată. În pandemie ca hoții, cum ar veni. Adăugați valul de legi populiste în care PSD pune în sarcina guvernului tot felul de plăți, dar fără a indica de unde banii. Iată, legea decontării chiriilor care trebuie plătite de fisc.
Concluzia? Alegerile sunt necesare. Anticipate nu mai pot avea loc, le așteptăm pe cele la termen. Cum PNL va ieși slăbit din criză , Iohannis trage tare acum și profită de toate combinațiile PSD pentru a ține scorul egal. Și tot așa, până la toamnă.
Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!
Când se spune despre cineva că a suportat ani de zile nu știu ce chinuri, se înțelege că suferința nefericitului a fost zilnică, neîntreruptă.
Când spui campanie împotriva a ceva, spui că cel puțin reprezentanții de vârf ai opozanților transmit consistent și repetat mesaje pe aceeași temă.
În fapt, Iohannis nici nu a suportat „ani de zile” atacuri serioase și cu atât mai puțin „campanii” pe tema etniei sale.
Cel care ar fi trebuit să fie primul moderator al țării este în schimb cel mai mare agresor al propriei imagini de om politic. Discursurile din ce în ce mai paranoice, tâfnos-autoritare și lipsite de discernământ în tot ceea ce privește rolul atribuit prin Constituție, care se acutizează de vreun an și ceva încoace, depășesc din ce în ce mai des chiar și pragul grobianismului. Ieșirile acestea, făcute cu toată regia de la tribuna de președinte de le Cotroceni sunt extrem de dăunătoare în primul rând pe plan intern dar și pe plan internațional – mai ales cele extremist-naționaliste mergând până la nominalizări injurioase de conducători ai altor țări.
Cauza? În niciun caz pretextul invocat, din moment ce la guvernul „său” proiectul de lege care avea nevoie de o rezoluție de un cuvânt a stat peste 100 de zile. Se pare că sunt cu totul alte cauze de panică:
– Zic unii că o fi vorba de miile de români exportați pe înțelegeri bi-multi-laterale secrete din care câteva sute s-au îmbolnăvit de Covid și în ciuda asigurărilor din partea guvernanților (la plecare) că vor avea parte de cea mai bună asigurare medicală din lume, sunt lăsați să sufere (unii chiar să și muncescă bolnavi) fără asistență – în timp autoritățile românești nu iau în serios strigătele acestora.
– alții (inclusiv în media internațională) zic că la umbra pandemiei există o explozie a faptelor de corupție; asta pe fondul refuzului premierului și a miniștrilor, din ce în ce mai aroganți de a dialoga cu parlamentul
Oricum, dacă pe Orban nici nu se punea vorba, pe KWI puțini îl mai asociaza cu neamțul serios de tipul „ein Mann, ein Wort”, care în respectul legilor și cutumelor își face corect treaba. E mai degrabă un Mitică plăvan, complexat și cu mari carențe de comportament cu care își infectează și apropiații.
Nu mi se pare deloc o iesire inoportuna cu iz electoral. Incercari de acest fel ale unor separatisti trebuiesc curmate in stadiul embrionar, cel mai tarziu in fasa. Europa are exemplul Cataluniei si a altor teritorii care mai multsau mai putin justificat vor sa dobandeasca autonomie. Eu am prins existenta (1952-1960) Regiunii Autonome Maghiare, creatie a KGB ca insula de separatism in inima romaniei, ca la o adica trupele Moscovei sa aiba justificarea unei interventii in forta in R.P.Rominia. Sunt lucruri trecute sub tacere de catre media romaneasca, iar istografia inca are temeri sa le treaca in analele istorice. Apoi nu uita de Planul Valev din 1964.
Asa ca nu m-ar mira ca rromanul (verde) ciolacul sa ceara autonomia unor teritorii gen Strehaia . Detalii in mail daca doresti.