Arhiepiscopul Sucevei, Pimen, bolnav de COVID-19 a fost mutat din spitalul de la Suceava în Institutul Matei Balș de la București. Spitalul de la Suceava funcționează la doar 60 la sută din capacitate după ce sute de cadre medicale s-au îmbolnăvit. Șeful militar al spitalului spune că ”nu puteam risca în cazul unui bolnav de 90 de ani,” cu simptome medii spre severe. De asemenea, au existat cereri pentru mutare din partea apropiaților arhiepiscopului, dar și a Mitropoliei Moldovei. 

Transportul s-a făcut cu un elicopter SMURD, alături de un bărbat de 47 de ani, aflat în stare gravă. Nu este primul astfel de transfer. Alți pacienți au fost duși la alte spitale din țară. 

Problema este că în același spital fără condiții au murit până acum 94 de oameni, iar 16 dintre ei aveau peste 75 de ani. Întrebarea care se pune este dacă ar fi putut fi salvați în cazul unui transfer către o unitate mai bună? Și dacă da, de ce nu s-a întâmplat? 

Statul român acordă un tratament special demnitarilor, prin lege, fiind pregătite paturi pentru miniștri, președinte, dar și parlamentari la Spitalul Militar. Nu este cazul lui Pimen, dar el este un înalt ierarh ortodox. Mai mult, instituția sa a donat 100 de mii de euro și două ventilatoare chiar spitalului din Suceava. El este văzut ca o personalitate locală. Un om cu acces și influență, în ciuda unui dosar de colaborator al securității. 

Sigur, medicii români nu au fost puși în situația de a alege pe cine să salveze. Încă rezistă spitalele. De asta decizia de a trata mai bine un pacient este greu atacabilă. Fiecare viață trebuie salvată. Și fiecare dintre noi își alege medicul, să nu fim ipocriți. 

Ea ne spune însă mai multe despre o tară a a sistemului public de sănătate. Deși accesul este egal, la contribuții egale procentual, fiecare are acces la resurse medicale pe baza influenței și puterii sale. Nu la actul medical, căci medicii, sunt convins, acordă aceleași șanse oamenilor. Resursele diferă. 

Noi avem un sistem solidar, dar am construit un acces capitalist la el în ultimii ani. Și nu pe baza muncii și a banilor, ci pe baza apartenenței la partid, la instituție  sau la elita conducătoare. E un sistem cu trepte diferite de influență, deși legal el ar trebui să fie egal. 

Iar asta se întâmplă pentru c-am interzis ca o parte din bani să meargă la privat. Dacă exista această alternativă, ca o parte din asigurarea noastră să meargă la un sistem privat, ba să și mai putem adăuga, raporturile ar fi fost schimbate. Accesul natural diferențiat la sănătate s-ar fi făcut firesc, potrivit puterii fiecăruia. Rămânând ca sistemul public să asigure egalitatea de acces și tratament pentru toată lumea care l-ar fi folosit  în limitele contribuțiilor noastre. 

Acum contribuim toți în egal procent și primim în funcție de scara socială. Iar cu puține luni în urmă, am avut iarăși o opoziție la această reformă. Dovada că lucrurile se pot așeza mai bine este chiar elicopterul care nu se ridică pentru toată lumea.