Miercuri am discutat cu ascultătorii Digi FM despre povestea de la Arad cu pesediștii care controlau DRDP-ul. Ce mai povestește lumea. Pentru cine nu știe ce-am scris ieri, aici.
”Nu pot vorbi că poate mă recunoaște după voce dar eu am lucrat pentru un parlamentar PSD care avea camioane și în vamă Nu eram controlat.”
”La Constanta, patronii platesc 1000 euro per camion, pe lună. Dar nu toți patronii, ci doar cei aleși. restul nu au nicio șansă.”
”Sunt șofer. La fiecare 500 de kilograme depășire, dau la frontieră 100 de euro. Patronul știe și-mi decontează banii.”
”Din Ungaria spre România nu poți intra cu supra-greutate. Ești obligat să intri în parcările din Ungaria la control. Acolo nu ai ce face. Eventual, declari o altă marfă.”
”În Arad, mafioții din conducere au camioane. E cel puțin o firmă care dacă are 10 camioane, se întorc cu spatele, iar pe mine mă ia. Cu noi vorbesc colegii și ne spun când sunt controale. Și așa aflăm și noi. Ar trebui retrase licențele pentru supraîncărcare. În fiecare lună se dau 2000 de lei per camion, șpagă. Dacă nu dai șpagă, în două săptămâni te controlează.
”Este doar vârful aisbergului. Faceți control la Oancea, Albița, Borș. La fiecare mică depășire dăm 100-150 de euro de camion. E șpagă, în lipsa amenzii care este mare. Dacă s-ar pune un ofițer sub acoperire, ar vedea.”
”Astă vară am adus un transportor din afară. Persoana pentru care-l aduceam mi-a zis să merg într-o vamă mică și să pun 50 de euro în acte. Am refuzat. În vamă mi-au făcut supra-control, dar nu mi-au găsit nimic.”
Vă asigur că dacă stăteam două ore în direct strângeam zeci de mărturii. Eu cred că este edificator, însă. Ani de zile partidele au încurajat existența unui sistem mafiot care să înlocuiască statul. Acesta a fost acaparat în totalitate. Concomitent a fost încurajată încălcarea legii. Pentru că, dacă tot ți se cere șpagă, măcar să ai și tu un câștig.
De aici nenorociri pe drumuri, moarte, dezastre, nereguli exploatate la maximum și drumuri distruse. Și încasări inexistente la bugetul de stat. E un cerc vicios care include evaziune, extorcări și apoi renunțarea la serviciile pe care statul trebuie să le ofere. Imposibilitatea noastră de a construi ceva, aici se regăsește.
Aveți acum o imagine exactă asupra ceea ce înseamnă stat paralel. Nu e vorba de cei care vor să-i prindă pe mafioți, ci de această mafie care practic a înlocuit structurile de stat și care asigură că lucrurile se întâmplă conform planului stabilit, nu potrivit nevoilor comunității.
Poate vă întrebați de ce acești oameni nu reacționează și nu merg la Parchet. Pentru că au fost abandonați și le este frică. Li s-a spus că toată lumea fură și că cine este cinstit e un nemernic. Au asistat și au înțeles inversarea valorilor. Au văzut cum cei care au făcut ceva în sens invers au fost stigmatizați, loviți și alungați. Cei mai mulți aleg apoi să plece sătui de statul care-i obligă să fie parte din mafie.
Despre asta a fost lupta ultimilor ani și a celor care urmează. Când vom repara asta, România va deveni o țară normală.
Nu rata niciun articol important
Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!