Prietenul Vlad Petreanu a pus zilele astea pe blog o filmare în care o doamnă într-un Porsche era să se suie pe el în trafic. Fără niciun fel de emoții, doamna și-a văzut de telefon mai departe. Asta mi-a adus aminte că acum ceva vreme am văzut faza de mai jos într-o intersecție din București.
Nu numai că cetățeanul cu taxi depășește coloana la semafor, dar o face concomitent cu mașinile care veneau de pe partea opusă, pe care le obligă să treacă pe banda unu. Evident că apoi taie fața la semafor și se duce mai departe. Ceea ce este mai ciudat e că ar fi trecut în două semafoare. Deci ar mai fi avut de de așteptat cam trei minute.
Dar asta nu e tot. Din urma lui vine o altă mașină. Ce se gândește omul? Băi, oricum eu fac stânga, asta nu are cum să fie interzis. Doar nu o să mai stau la semafor ca să intru la magazin. Eu am treabă la stânga, nu înainte. Deci, prevenirea unui accident este lăsată în seama celorlalți care sunt în trafic. Iată:
Și ca să nu înțelegem greșit. Aici nu e vorba de grabă. E lipsă de respect. E cea mai cruntă lipsă de respect și desconsiderare față de ceilalți. Este o incapacitate de a locui în comun și de a funcționa în comun. Omul acela cred că dacă face ceva de unul singur îi va fi mai bine. La un moment dat se va întâmpla însă o nenoricire.
P.S. Nu știu dacă asta e doar la București sau se mai întâmplă în România. Voaim doar să spun că la concertul Bryan Adams de la Cluj, am văzut o scenă pe care sigur nu aș fi observat-o aici. Pentru că intrarea în sală a fost întârziată, lumea a stat în fața ușilor poate mai bine de jumătate de oră. Drept urmare, nu au stat grămadă în fața ușii ca să prindă mai repede, ci au făcut o coadă mare și lungă, de câte doi oameni. La un moment dat ea avea vreo 300 de metri de oameni care stăteau liniștiți și așteptau. Au intrat în câteva minute, atunci când li s-a dat drumul.
Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!
Lipsa politistilor in trafic permite oricui sa faca orice. In loc sa fie mai multi politisti in trafic se inaspresc legile – dovada clara a unui stat birocratic si inutil.
Nu stiu pe nimeni sa fi ramas fara permis de conducere. Am intrebat prieteni, colegi de munca, vecini. NIMENI. Acum ori sunt eu inconjurat de cei mai buni soferi din lume, ori nimeni nu ramane fara permis. Si daca nu se intampla nimic cand depasesti coloana pe contrasens, de ce sa nu depasesti coloana pe contrasens?
In urma incidentului de mai sus, Polutia Romana s-a autosesizat si a luat masuri urgente si dure: a instalat 3 radare fixe imediat dupa comuna Floresti. Politistii s-au felicitat intre ei pentru treaba bine facuta la birtul din comuna. Nici un permis nu a fost ranit in urma acestui control.