Ce înțeles să mai caute un adult la o carte care se numește  Friedrich, marele detectiv? Și care sigur este o carte de copii. Sigur, la vremea potrivită, am citit Micul detectiv al lui Iosif Vișin, aventurile scrise de Mircea Sântimbreanu, dar și Cireșarii. Povestea e necesară, intriga la fel, stimularea imaginației, nu mai zic. Dar azi după atâtea cărți, cum să te mai întorci la 13 ani?

Și cum se explică atunci de ce nu am lăsat-o din mână, o zi cât a fost nevoie să o citesc. Ce are special această carte care te ține, te cheamă înapoi și te împinge să treci de povestea unui mic detectiv. Poate o frază, la final care îți spune că ”nu trebuie să lași pe nimeni niciodată să gândească pentru tine.” Poate un final pe care-l intuiești greșit și te lasă apoi fără răsuflare, cu amărăciune și doar cu speranță.

Sau poate incursiunea zilnică în viața unor oameni peste care venea răul cel mai mare, iar ei puteau doar să-l bănuiască. Îl simțeau, îl palpau, dar nu aveau arme să-l oprească. 

Trebuie să știți că Friedrich este un băiețel din Berlinul începutului de ani 30. Marea sa pasiune este munca de detectiv în care e angrenat cu prietenii săi gemeni, Victoria și Albert. Muncă de puștani, evident: găsesc obiecte pierdute pe care le dau la poliție, se uită după locuințe nepăzite sau după hoți și-și fac speranțe și iluzii că atunci când vor fi mari chiar asta vor face. Tatăl lui Friedrich este jurnalist și este prieten cu un autor celebru al vremii Erich Karstner. Personajul e real și a scris o carte de copii Emil și detectivii, celebră decenii bune. 

De aici cartea amestecă ficțiunea cu realitatea brută. De fapt acesta este scopul. Toate întâmplările ficționale ale muncii de detectiv se împletesc cu cele adevărate ale începutului și creșterii nazismului în Germania. Friedrich are ocazia să vadă cum toți oamenii buni din jurul său sunt îndepărtați. Cum lumea află că nu e vorba de politică aici, ci de viață și  moarte. Vecinii evrei fug în alte țări. Grupul de intelectuali ai prietenului Karstner este urmărit și hăituit de Gestapo. Unii fug din țară, alții se ascund, iar unul este ucis. 

Friedrich e martor la discuțiile din casă, acolo unde doi oameni normali se uită cu neliniște la ridicarea anormalului. Și la modul în care își pierd unul dintre fii, fratele lui Friedrich, care devine nazist. Dialogurile dintre tată și fiu zugrăvesc absurditățile pe care le veți întâlni și astăzi. Naționalismul, xenofobia, populismul, minciunile politice se împletesc pentru a dărâma societatea celor pașnici. Afirmarea unei nații superioare, a unui dușman permanent în alte țări și promovarea unui lider autoritar începând de la copii până la cei mari sunt descrise cu acuratețe de Phillip Kerr. 

Ești martor nu musai la aventurile lui Friedrich, dar mai ales la modul în care pe povestea sa se țese povestea mai puternică a celei mai mari greșeli a umanității. Și apoi te uiți în jur și vezi semnele zilei de azi. Și te întrebi dacă nu cumva stăm în aceeași expectativă și dacă oamenii buni nu pot face mai mult. 

Și aici mă opresc pentru că nu mai e o carte de copii. E o carte despre copiii noștri care azi sunt de vârsta lui Friedrich. Nu cumva vedeți niște nori la orizont? Poate nu întâmplător citesc această cartea în ziua în care 30 de intelectuali europeni semnează o scrisoare în care atrag atenția că Europa trăiește din nou zorii anilor 30. Valorile corecte ale omenirii sunt îndepărate pas cu pas și odată cu ele și iluziile despre pacea copiilor noștri. Ar trebui să citiți această carte împreună. Să vă regăsiți copilul și copiii din voi. Și să vedeți cum puteți înfrunta norul.

Friedrich ajunsese la o concluzie: ”dacă eu voi fi bun mereu, ceilalți nu pot să învingă.” E un bun început!