Am avut 36 de ore pline de filme la TIFF din Cluj. Selecția filmelor, ca în fiecare an, este făcută de Mihai Chirilov și echipa sa, iar asta este o garanție că veți vedea ceva de calitate. Las aici câteva idei despre ce am văzut, în cazul în care o să aveți ocazia să vedeți aceste filme sau chiar să le căutați pe platforme.
O parte dintre ele o să intre pe Tiff Unlimited la final de festival și cred că merită să le acordați câteva seri.
Delegation sau Excursie cu școala, cum va fi tradus la noi, este chiar un film curajos. Regizorul Asaf Saban pune o întrebare societății israeliene: ”oare procedăm corect în modul în care împărtășim Holocaustul adolescenților din noile generații?” Întrebarea nu se îndreaptă împotriva ideii, ci a metodei de predare. Și studiază modul în care tânăra generație poate și vrea să păstreze istoria prin care poporul israelian a trecut.
Mesajul este construit cu subtilitate, prin transmiterea în mod direct a unor imagini și emoții din crimele împotriva evreilor. Filmul este construit prin urmărirea excursii școlare obligatorii a liceenilor israelieni în Polonia, la lagăre precum Auschwitz, Majdanek sau Treblinka. Când ești foarte tânăr, însă, accentul se mută cu ușurință de la istorie și moștenire, la iubiri, maturitate, drame de adolescență. Rezultă un film de trecere a unor copii spre o nouă etapă din viață. Este emoționat, cald, un pic controversat, dar o să-l vedeți cu drag.
Northern Comfort este o comedie cu Timothy Spall, care joacă la cel mai înalt nivel, ca de obicei. Îl numesc pe el întâi pentru că vă este foarte cunoscut de la Harry Potter, până la Churchill, dar rolul principal îl are Lydia Leonard. Regizorul este un islandez foarte tânăr, Hafsteinn Gunnar Sigurðsson. Înțeleg că filmul a avut premiera la TIFF.
Subiectul este proaspăt: câțiva adulți încearcă să-și stăpânească frica de avion urmând cursurile unei școli de specialitate. Acțiunea îi blochează pentru o noapte în Islanda, acolo unde toate lucrurile o iau razna. Mai ales personajul lui Spall. Fiecare va încerca să ajungă acasă în Londra, făcând lucruri ieșite din normă. Din asta iese o comedie închegată, fără excese și cu idei deștepte de umor. O să vă recunoașteți binișor în câteva scene pentru că unul din trei pasageri are fobie de zbor.
A Letter from Helga este un film islandez dintre cele mari și grele. Este un poem de dragoste, cu iubiri puse la încercare, cu altele neîmplinite, o ecranizare a unei cărți care se întinde pe ani buni. Filmul este ajutat de imagini spectaculoase din Islanda, muzică superbă și actori foarte frumoși. Te și întrebi dacă în țara cu pricina există și oameni urâți. Hera Hilmar și Thor Kristjansson fac două roluri bune și credibile.
Povestea este a unor fermieri dintr-o zonă izolată a țării, acolo unde Bjarni și Helga trăiesc cu intensitate o poveste de iubire. Fiecare este căsătorit cu altcineva, iar aventura lor intră în contradicție cu tot ce înseamnă conservatorismul societății rurale islandeze din anii 1940. Finalul filmului o să vă pună în scaune.
Grand Prix este o comedie cehească turată la maximum cu trei actori principali buni de tot, Robin Ferro, Krystof Hadek și Stepan Kozub reușesc să te facă să râzi în hohote. Filmul este un road movie clasic, incorect politic pe alocuri, cu glume deșucheate și care nu vrea decât ceea ce și-a propus: să te țină în poveste și să te facă să râzi. Îi reușește.
Povestea este arhicunoscută. Trei băieți săraci, doi găinari și un hoț sadea, fură de la cine nu trebuie o mașină și pleacă cu ea la Barcelona. Unul dintre băieții noștri simpatici câștigase două bilete la Marele Premiu de Formula 1. Sunt pasionați de curse, știu totul despre mașini și asta le aduce numai necazuri. Filmul este cursă cu aventuri în care cei trei încearcă să scape de mafioți, poliție, neveste, dar să se și înțeleagă între ei. Și o să te țină acolo două ore, negreșit.
Ce vedeți mai sus nu este un top și nici opinia unui expert. V-am povestit ce am ales eu, fără a avea o pregătire extraordinară în spate. Dar pentru că sunt filme de festival, cu siguranță fiecare dintre ele au calitate foarte bună.
Aici este programul de la TIFF
Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!