10 + 1 lucruri care se văd după lupta Cîțu vs Orban

Bătălia pentru PNL este cea mai interesantă pe care am văzut-o în ultimii ani la noi. O să fac o listă de lucruri care mi se par importante și care ne vor afecta și în viitor.

  1. PNL rămâne partidul cu ceva mai multă democrație din România. Nu țineți minte alegeri interne atât de dure, bănuiesc. De obicei sunt aranjamente de culise, tăceri triumfale, lideri totali. Dar nu bătaie pe față, indiferent de rezultate.
  2. Nu tot partidul îl înghite pe președintele Iohannis, care și-a impus candidatul. În ciuda puterii sale, Iohannis nu are unanimitate, ba nu a reușit să convingă câteva nume grele din partid, care nu s-au aliniat în spatele lui Cîțu. Aceștia vor câștiga pe măsură ce puterea președintelui va scădea în anii următori
  3. Miza nu este președinția de peste trei ani, căci niciunul dintre cei doi nu are profil de prezidențiabil. Ci marea împărțeală din anii următori. PNL chiar va avea o sarcină grea în a desemna un candidat la președinție. Dacă nu ajunge la un acord cu USRPLUS pentru un candidat comun, o să avem un președinte PSD.
  4. Lupta a fost necinstită pentru cetățenii României. O sumedenie de decizii guvernamentale au fost afectate de această bătălie. Florin Cîțu a refuzat să asculte orice propunere venită de la Orban, i-a refuzat numirea unor oameni în posturi, dar și a unor decizii politice. Ultimul exemplu este numirea lui Dan Vîlceanu, care este întreprinderea personală a premierului.
  5. Ludovic Orban este negreșit politicianul mai priceput în acest moment. El știe administrație, învață, are soluții și toată lumea care-l întâlnește în diverse contexte politice vorbește despre capacitatea sa de înțelegere și de rezolvare a unor probleme. Dar, cel mai probabil, va pierde. Nu mai este preferatul președintelui, reprezintă vechea clasă politică și, laolaltă cu o parte din susținătorii săi este văzut de Iohannis ca vinovat pentru soarta PNL-ului
  6. Florin Cîțu este împins de vremuri înainte, dar și de dorința lui Iohannis de a duce o nouă generație în politică. Victoriile pe care le-a adunat până acum îi vor da încredere și va avea curajul unor alte acțiuni spectaculoase pe care le va face fără aprobare. Spre deosebire de Orban, este radical, nu face compromisuri cu adversarii și este dispus să moară de gât cu PSD pe anumite chestiuni. Stăpânește bine economia, este înclinat să facă unele reforme, pare mai dispus să împingă România pe o cale mai modernă. Cât îl va lăsa partidul.
  7. În același timp este pripit și nepregătit. A intrat în această bătălie cu multe goluri, nu și-a făcut temele și toate datele care se adună despre el, îl vor transforma în timp, vorba lui Drulă, în „cadavru politic.” Speranța lui este să aibă trei ani la dispoziție în funcția de premier ca să poată construi o putere greu de ignorat.
  8. Dacă chestiunea alcoolemiei mai poate fi dezbătută, căci împarte lumea în două pe tema „greșelii de tinerețe”, povestea cu datele false ale masterului, dezvăluită de Libertatea, este mult mai gravă. Asta îl descalifică în fața celui mai influent public din România și-l pune în galeria „toți sunt la fel.”
  9. Toate lucrurile care s-au adunat despre Florin Cîțu îi vor afecta cariera politică pe termen lung și va avea nevoie de multă muncă și noroc ca să spele tot ce s-a adunat în ultima vreme.
  10. PNL iese slăbit din toată această încercare. Și nici măcar cu viitorul lămurit. Odată cu plecarea lui Iohannis, este posibil ca bătălia pentru putere să se redeschidă. Și asta va costa și mai mult. Altfel, pe termen scurt, PNL va trebui să facă compromisuri către două forțe contrare: UDMR și USRPLUS. Iar asta nu ne ajută foarte tare. Pe noi.
  11. Deocamdată, România este blocată în același loc ca acum doi ani. Nu există nicio încercare de reformă majoră. Aparatul bugetar, colectarea fiscală, organizarea sănătății, toate sunt nemișcate. Datoria publică este adâncită, vechea structură politică și mai osificată. Iar în față ne așteaptă câteva decizii majore legate de mediu, care ne vor costa mult și nimeni nu va avea curaj să le asume. Nu stăm bine deloc. Iar bătălia din PNL nu ne dă nicio perspectivă.
Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!