Frăția penală rezistă. Ca și cea a capetelor fierbinți

Ieri, la Cameră s-au votat avize de arestare pentru doi deputați. Pentru unul s-a dat încuviințare, celălalt a scăpat. Scăpatul e Cătălin Teodorescu de la PDL-PNL. El făcea parte din Comisia de retrocedări din care era parte și Alina Bica. Și el a ajuns acolo pe filiera Udrea. Un vot a lipsit să plece azi în arestul Poliției.

PNL spune că e o lucrătură a PSD ca să-i compromită, ei votând la vedere. PSD spune că la vot nu s-au prezentat toți membrii PNL, astfel încât să-l facă scăpat și îi acuză de dublu limbaj. Eu cred că adevărul e pe undeva la mijloc. Adică, acolo, sunt destui băieți care au au folosit ocazia să-și ajute un frate. Să păstreze un frate. Să nu care cumva să se creeze un precedent în care votăm pe bune și astfel se vor pierde imunități și capete. E o nevoie de a întreține o situație tulbure care poate fi dusă, maipulată, în orice zonă. E aceeași tehnică a scăpării de sine în disprețul a tot ce înseamnă om de bun simț din țara asta. O frăție penală de toate culorile, dispusă să se încordeze la televizor și de alegeri, dar să ascundă gunoiul sub preș cu orice ocazie. Și când te gândești că ei sunt gunoiul.

Niște oameni care au furat pe îndelete, și nici măcar nu au curajul de a împărtăși aceeași soartă cu acoliții lor, fără imunitate. Doar Hrebenciuc a cedat, cel mai probabil de rușinea de a-și privi în ochi copilul pe care l-a băgat în beci. Apropo, Teodorescu nici nu-și dă demisia, dar nici partidul nu-l dă afară. ”Ce să facem? Să-i rupem mâna?” Mici mafioți, găinari, dispuși să vândă, să trădeze sau să sfideze pentru a scăpa.

Deputatul pentru care s-a dat încuviințare este maghiar, de la UDMR, Marko Attila. Ce-a înțels UDMR din toată treaba:

Am zis întâi că Marton Arpad are capul fierbinte când vorbește de ”autoritatea românească”. Ca și cum judecătorii și procurorii din țara cu un președinte minoritar poartă vreun război cu ei. După care am văzut și ce a zis liderul Mate Andras:  “Nu văd deosebirea între cei doi deputaţi în afară de etnie. Fiecare are un mandat de deputat, unul este maghiar, celălalt este român. Am fost contactat de anumite ambasade, o să mă întâlnesc cu ei şi o să văd ce facem în continuare. Mi se pare revoltătoare această decizie, nu faptul că pentru unul DA şi pentru altul NU”.

Și am realizat că asta e mesajul politic al UDMR, transmis celor din Harghita și Covasna: ”Nu furăm, stați cuminți. Au ăștia ceva cu noi.” Eu zic că ați rămas în anii 90. Și că țara asta se deșteaptă, fie că e vorba de români sau unguri.Aveși la fel de mulți hoți ca omologii voștri. Și o să vă aresteze în draci. Și o să vă fugărească chiar concetățenii noștri maghiari, care sigur au mai mult bun simț ca voi. Până o să dispară specia voastră penală.

 

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!